Mesajul a fost trimis. Multumesc!

37.000 de euro, cel mai mic preţ la trei camere

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Preţurile cerute de proprietari pentru apartamentele construite înainte de 1989 s-au diminuat, faţă de începutul anului, în 14 dintre cele 24 de oraşe cu peste 100.000 de locuitori şi au stagnat în şapte dintre acestea. Doar în trei dintre aceste localităţi, costurile au crescut. 

Preţul mediu cerut de către proprietari pentru apartamentele vechi cu trei camere era, în ianuarie 2009, 68.000 de euro. În august, această valoare a ajuns la 61.700 de euro. În perioada ianuarie-iulie 2009, cea mai mare scădere a preţurilor apartamentelor vechi cu trei camere s-a înregistrat în Constanţa, unde deprecierea a fost de 22.000 de euro.

Pe următorul loc se situează Clujul şi Piteştiul, cu un minus de 15.000 de euro, urmate îndeaproape de Galaţi, cu o scădere de 14.000 de euro. Locul patru este ocupat de Drobeta Turnu-Severin, cu un regres de 13.000 de euro, iar pe cinci se situează Timişoara, cu o diminuare de 9.000 de euro.

Trei camere la preţ de două

Motivele pentru aceste scăderi semnificative sunt multiple. În primul rând, acestea vin pe fondul reducerii drastice a volumului de tranzacţii. „Cauza directă a acestei diminuări a fost îngrădirea accesului persoanelor la creditele ipotecare şi imobiliare“, spune Marian Chiosa-Rotaru, managing partner în cadrul Centrului de Investiţii Imobiliare din Galaţi. În al doilea rând, evoluţiile descendente ale costurilor pe segmentul apartamentelor vechi cu trei camere sunt cauzate de programul Prima Casă.

„Există scăderi de preţ pe anumite zone, dar unii proprietari au şi crescut preţurile. Ambele tendinţe sunt cauzate de programul Prima Casă, în sensul că proprietarii şi-au adaptat pretenţiile pentru a veni în întâmpinarea nivelului de preţ de 60.000 de euro“, explică Cristian Daniel Clenciu, general manager al companiei craiovene CDC Imobiliare Grup.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Mediafax acum 26 minute
„Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, odată cu cea a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul simbolic al temerarilor zborului. Este un moment potrivit să ne manifestăm respectul și recunoștința față de înt

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 50 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°