- Cultural - nr. 367 / 1 Septembrie, 2009 Produsese asupra mea o impresie puternica. M-as fi mintit pe mine, daca mi-as fi spus in clipa aceea ca imi era totuna, cu atat mai mult cu cat impresia nu putea fi decat in sensul unei adanci nedumeriri. Ceea ce, totusi, imi parea limpede, din toata intamplarea, era faptul ca intalnirea cu el imi prilejuise o nespusa bucurie. Avea "priza" asupra mea, si puterea lui de a ma influenta ma umplea de uimire. La un moment dat, se arata concentrat asupra persoanei mele si deveni nesfarsit de prevenitor. Se codi o clipa, apoi dadu pe fata intregul adevar: "Vreau sa fiu sincer cu dumneata. Lucrez de treizeci si sapte de ani in invatamantul romanesc. Trebuie sa-ti spun ca am cunostinta de tot ce s-a manifestat in acest domeniu." Ceea ce imi spusese IOAN SACAREA, presedintele Sindicatului SPIRU HARET, imi patrunse adanc in suflet. El ramasese minunat de calm, pentru moment, eu, tulburat de tot ceea ce-mi spusese, de aceasta surpriza pe care mi-o produsese. L-am examinat cu atentie. Stiam ca prezenta lui pe scena vietii sociale are o mare putere de dezvaluire, iar starile sale, reluate intr-o desfasurare previzibila. Aveam impresia ca se recreeaza intr-o viziune dinamica, slobozind numai peste el toate problemele, toate tristetile, toata teama si descurajarea, tot ce il poate face adevarat, umanizandu-l, scotandu-l din panoplia cu caractere prefabricate. Desigur, niciodata nu-i vine sa creada ca din bunatate, puritate, din tot ce a visat nu rodeste nimic... Se incrunta, vorbeste apoi cu tandrete, avantandu-se mai departe in lupta cu viata, meditand in functie de un reper fundamental, dragostea, scoasa de sub orice restrictie de exprimare, IOAN SACAREA a invatat ce simte, gandeste si intelege. Si-a dat seama ca trebuie sa caute geniul fenomenelor, ramura verde a filozofiei, pacea care uneste elementele, lumina ce izvoraste din comuni