O familie care a învăţat să trăiască frumos împreună, încercând să facă bine. Un medic şi o profesoară. Un băieţel care are înclinaţii evidente pentru matematică şi desen şi o fetiţă - micuţa balerină a României.

Sunt patru membri în familie - doi copii şi doi adulţi, cu preocupări diferite, dar care au ca scop oamenii. „Soţul, medic, are grijă de sănătatea lor fizică, iar eu, de sănătatea mintală. Sau, altfel spus, eşecul de la mine îl vindecă el“, spune Valeria Ghivercea.

Zâmbeşte. Fetiţa îi întinde geanta în care sunt înghesuite hainele de repetiţie - grea ca a unei doamne cochete, plină cu farduri, sticluţe cu esenţe şi miresme de prefacere -, zâmbindu-i cu subînţeles: „O ţii tu?“. Vin de la ora de coregrafie, care, din motive tehnice ce ţin strict de sală, a fost amânată. Luna trecută s-au întors de la două concursuri de balet - unul în Anglia, celălalt în Grecia -, cu medalii, invitaţii şi calificări la alte competiţii. Mama o însoţeşte pe Lucia aproape peste tot. Tatăl, fizic, e mai mult absent, căci meseria îl solicită foarte mult. „De trei ani încoace, la deschiderea anului şcolar, soţul meu vine în «costumul» de spital. Mă uit, uneori cu invidie, la ceilalţi părinţi - la patru ace, aranjaţi mereu. Eu, la fel, înţepată“ - râde - „pentru că natura meseriei îmi cere o anumită ţinută. Şi el... în pantaloni verzi şi, peste, o haină care acoperă uniforma... Dar suntem foarte mândri de copiii noştri“.

Începutul, rapid ca un blitz

În ochii ei, el e o personalitate, care încântă prin cultură, educaţie, bun-simţ, respect pentru fiecare membru al familiei şi pe care îl simte mereu alături. Povestea lor e de o vârstă cu prietenia. Scurtă, nu are decât zece ani. A plecat pe 11. „Suntem o familie neconvenţională, dar normală. Neconvenţională, pentru că nu e foarte bine ierarhizată dominanţa. Toţi suntem şefi şi toţi subalterni