Sunt atâţia oameni muşcaţi, atâţia copii sfâşiaţi, încât asemenea accidente au devenit banale. Sunt multe probleme mari care aşteaptă de 20 de ani să fie, cumva, rezolvate. E vorba despre economie, educaţie, sănătate. Nu mai spun de nevoia de reformare a clasei politice şi a domeniului justiţiei. În unele locuri s-a făcut câte ceva, dar întotdeauna prea puţin. Dar nu cred că există un loc unde societatea noastră să fi eşuat într-o asemenea măsură cum este cel al rezolvării problemei câinilor fără stăpân. În acest domeniu zici că te afli într-o lume în faţa căreia se înclină până şi imaginaţia întortocheat-depresivă a lui Kafka.
Un recent sondaj de opinie arăta că peste 70% din locuitorii Capitalei sunt deranjaţi de haitele de câini de pe străzi. Mă gândesc că pentru nicio problemă ce priveşte vieţile noastre nu s-a înregistrat un asemenea acord. Şi atunci, ce aşteaptă primarul Sorin Oprescu? 70% din alegători vor ca străzile şi parcurile să fie eliberate de câinii fără stăpân. Rezolvarea acestei probleme i-ar aduce simpatia oamenilor şi l-ar scăpa de povara celui mai lung cârnat din lume. E ciudat de ce nu reacţionează, mai ales că are pâinea şi cuţitul.
Cred că problema câinilor fără stăpân va deveni, în curând, dacă nu a devenit deja, una naţională. Sunt cazuri de primari care strâng câinii din comunele pe care le păstoresc, îi încarcă în camioane şi îi varsă la marginea unui oraş mai mare. E un haos generalizat. Serviciul de ecarisaj nu face faţă şi ştiu cel puţin cinci străzi din Bucureşti controlate de câinii vagabonzi. Mersul pe bicicletă e aproape imposibil în oraşele din România. Şi asta nu din cauza şoferilor, ci, mai ales, din cauza pericolului de a fi atacat de o haită de câini. Sunt atâţia oameni muşcaţi, atâţia copii sfâşiaţi, încât asemenea accidente au devenit banale.
Dacă cineva vrea să înţeleagă de ce lucruri
