Un medic vede în lacrimile unei persoane un simptom al durerii sau al stresului. Oren Hasson, doctor în biologie la Universitatea din Tel Aviv, vine cu o nouă teorie asupra motivelor pentru care plângem din când în când. Potrivit specialistului, lacrimile noastre sunt dovada unui comportament extrem de evoluat, unic speciei umane. „Plânsul indică, în funcţie de circumstanţe, supunere, nevoie de ajutor sau un semn de ataşament“, explică Hasson. Biologul a analizat acest tip de comportament în interiorul mai multor culturi, în diferite circumstanţe.

El a constatat că plânsul are diverse conotaţii, în funcţie de persoanele alături de care oamenii aleg să dea frâu liber emoţiilor. Astfel, Hasson demontează teoria potrivit căreia plângem pentru a elimina anumite chimicale din organism şi pentru a ne simţi mai bine apoi. Potrivit biologului, „lacrimile înceţoşează privirea şi astfel, capacitatea de apărare scade. În aceste condiţii, cel care plânge le transmite celor din jur că este inofensiv“.

Astfel, faţă de cei apropiaţi transmitem un mesaj de solidaritate sau de apropiere, pe când străinilor sau celor pe care-i considerăm ostili, le dăm de înţeles că suntem inofensivi şi am lăsat garda jos.