Citiţi cele mai importante titluri din ziarele de astăzi ale nemţenilor
Sentinţa: grevă generală
Justiţia nemţeană trage obloanele pe o perioadă nedeterminată. Nemulţumiţi de salarii şi drepturile băneşti pe care nu le-au mai primit de mult, magistraţii au decis ca de astăzi să nu mai judece decât dosarele care privesc arestările preventive ori măsurile de plasament familial care vizează minori. În această situaţie ingrată, există riscul ca numai în câteva zile, să se ajungă la un blocaj al întregului sistem. Magistraţii nemţeni se alătură astfel colegilor din ţară, care au în plan şi boicotarea alegerilor prezidenţiale . Sursa: Realitatea Media
Divorţ politic în CJ
Proiectul Consiliului Judeţean prin care se propune ca staţiunea Neguleşti să treacă din administrarea Apa Serv în cea a societăţii Drupo, a stârnit război între membrii PSD şi PD-L. Condiţiile de retragere a clădirilor din staţiune ce sunt momentan în grija Apa Serv şi cedarea lor în favoarea Drupo, ar aduce acesteia din urmă încrederea investitorilor pentru încheierea de noi contracte. Lupta politică dintre cele două partide a adus 15 voturi pentru, 11 împotrivă şi 5 abţineri, proiectul nefiind aprobat. Sursa: Realitatea Media
Şomeri la Biroul Tamponări
Introducerea formularului de constatare amiabilă între şoferi uşurează mult munca poliţiştilor de la Biroul Tamponări. Dacă în august 2008 numărul proceselor verbale încheiate de oamenii legii a fost de 263, luna trecută, sesizările au fost numai 37. Conducătorii auto trebuie să ştie că formularele se găsesc la orice societate de asigurări, obligatoriu înştiinţate imediat după produecrea accidentului de circulaţie. Sursa: Monitorul de Neamţ
Elevii călători se întorc la şcoală
De mai bine de trei ani s-au întors acasă 500 de elevi. În aceeaşi perioadă, alţi peste 2.