O gaşcă de soldaţi americani de origine evreiască e infiltrată în Franţa ocupată de germani, unde singura lor misiune e să ucidă nazişti în moduri groaznice şi să-i scalpeze, ca să-i terorizeze şi să-i demoralizeze pe nemţi. La un moment dat, americanii sunt implicaţi într-un complot împotriva nomenclaturii hitleriste, prin reuşita căruia ar putea pune capăt războiului.

În Inglorious Basterds (distribuit în România de Ro Image 2000, începând cu 4 septembrie sub titlul Ticăloşi fără glorie), regizorul Quentin Tarantino se joacă de-a istoria cu entuziasmul unui puşti care conduce pe covor bătălii sângeroase între soldăţei de plastic. Hitler şi Goebbels sunt doar păpuşi mânuite după bunul plac de regizor, care şterge cu buretele deznodământul celui de-al doilea război mondial şi îl rescrie „Tarantino style“. Istoricii poate se vor scandaliza, dar cinefilii sunt în extaz.

Pelicula debordează de dialoguri brici, personaje memorabile, acţiune alertă şi suspans cât cuprinde, plus obişnuitele referinţe cinematografice.

Mare parte din film e dus în spate de două personaje caricaturale: locotenentul american Aldo Rayne şi colonelul SS Hans Landa, stereotipuri îngroşate ale soldatului american volubil, dur şi incult, respectiv al ofiţerului nazist maniac, alunecos şi pedant. Din distribuţie i-am remarcat pe Brad Pitt (care vorbeşte tot filmul cu accent de Tennessee), Cristoph Waltz (care a luat premiu la Cannes pentru rolul nazistului adorabil şi înfricoşător în acelaşi timp), Eli Roth (regizorul seriei Hostel şi bunul prieten al lui Tarantino) şi pe Mike Myres (într-o scurtă apariţie ilară, în pielea unui ofiţer britanic).

Inglorious Basterds e lung, sângeros, kitschos, zgomotos, imprevizibil. E Tarantino. E filmul anului. //

O gaşcă de soldaţi americani de origine evreiască e infiltrată în Franţa ocupată de germani, unde singura lor misiune e să