Potrivit sondajului, două treimi dintre români sunt dispuşi să muncească şi după pensionare, întrucât nu vor avea suficienţi bani odată cu părăsirea locului de muncă. Aproape 70% din cei care gândesc în acest fel sunt tineri cu vârsta între 25 şi 34 de ani. Totuşi, doar un sfert din populaţie apelează la servicii financiare de economisire.
„Pentru a ne asigura că la pensie beneficiem de acelaşi standard de viaţă similar perioadei active, trebuie să economisim aproximativ 30% din salariul actual”, a declarat directorul general al Aviva România, Shah Rouf.
Totodată, mai mult de jumătate din cei chestionaţi nu au încredere în sistemul public de pensii, deşi 82% din respondenţi consideră că statul este obligat să le asigure un trai decent după pensionare. Studiul Consumer Attitudes to Savings a fost realizat de Henley Centre Headlight Vision împreună cu Aviva plc în 2008, în ţări precum România, Franţa, Irlanda, Lituania, Spania, Ungaria, Cehia, Italia, Polonia, Rusia şi Turcia.