Neculai Onţanu spune că singurul criteriu pentru a călători gratuit la Mănăstirea Sfântul Dimitrie Basarabov este acela de a fi locuitor al Sectorului2.
Ediţiile de ieri ale cotidianelor Adevărul de Seară şi Adevărul prezentau povestea celor o mie de persoane care pleacă, pe banii Primăriei Sectorului 2, în excursie în Bulgaria. Primarul Neculai Onţanu a confirmat în cea mai mare parte informaţiile pe care reporterii noştri le-au obţinut. Este vorba despre 1000 de persoane care pleacă din două în două săptămâni, în serii de câte patru, timp de o zi, în vizită la Mănăstirea de Piatră de lângă oraşul Russe.
Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului “Adevărul”, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a vorbit despre proiectul “Călător în ţara legendelor”, care cuprinde excursii în zonele cu încărcătură istorică.
Reporter: Sunt foarte multe discuţii şi zvonuri legate de aceste excursii gratuite organizate de Primăria Sectorului 2. Locuitorii nu ştiu pentru cine sunt organizate.
Neculai Onţanu: Nu am făcut un secret din organizarea acestor excursii. Facem asta de 6 ani în cadrul proiectului “Călător în ţara legendelor”. Oamenii comunităţii noastre au mers în fiecare an în diverse locuri cu încărcătură istorică, locuri ce ne reprezintă pe noi ca naţiune.
Reporter: Excursiile sunt organizate cu ocazia unor evenimente?
Neculai Onţanu: Anul acesta excursia are o şi mai mare încărcătură simbolică deoarece este organizată cu ocazia împlinirii a 550 de ani de când Bucureştiul este capitală. Scopul acestei excursii este vizitarea Mânăstirii de Piatră „Sfântul Dimitrie Basarabov" lăcaş în care s-a născut şi a trăit ocrotitorul Bucureştilor.
Reporter: Unde se află această mănăstire?
Neculai Onţanu: Mânăstirea de Piatră se află în localitatea bulga