Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Spartanul“ Lobonţ a devenit „gladiator“

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Familiarizat cu Serie A de pe vremea când a evoluat la Fiorentina (sezonul 2005-2006), echipă unde a dobândit şi porecla de „Pisica“, Lobonţ se întoarce acum în Italia. La ce echipă? AS Roma, formaţie în a cărei clinică s-a tratat şi care a achitat cheltuielile pentru recuperarea sa.

Romanii vor plăti 1,8 milioane de euro

Pentru a-şi asigura serviciile jucătorului, italienii vor achita 1,8 milioane de euro, banii urmând să fie plătiţi în rate. Deocamdată însă, cei de pe „Olimpico“ au obţinut doar împrumutul portarului pe un sezon. „Lobonţ a semnat un contract prin care a devenit jucătorul echipei AS Roma pentru un an de zile, atât cât durează împrumutul de la Dinamo. Apoi, italienii au prima opţiune de cumpărare“, a spus impresarul Victor Becali.

Revine cel târziu în octombrie

Doctorii care se ocupă de recuperarea goalkeeperului de 31 de ani au anunţat că, în cel mult două luni, „Lobby” ar putea reveni pe gazon, varianta optimistă fiind jumătatea lunii septembrie. Ieri, portarul a efectuat vizita medicală în Italia după care a semnat contractul, salariul său urmând să fie în jur de 500.000 de euro pe an plus prime de obiectiv.

„Câinii“ au postul acoperit

Chiar dacă Lobonţ a plecat, roş-albii nu vor suferi fără el. Ceilalţi doi goalkeeperi din lot, Dolha şi Matache, şi-au demonstrat valoarea, primul în campionat şi cel de al doilea prin paradele senzaţionale din returul cu Slovan Liberec. Mai mult, în lotul formaţiei din „Ştefan cel Mare“ se află şi George Curcă, cel care a fost adus de la Farul.

„Plecarea lui Lobonţ de la Dinamo nu este o pierdere pentru că echipa e acoperită pe postul de portar“, a declarat şi fostul goalkeeper al „câinilor“, Florin Prunea.

Concurenţă: trei brazilieni şi doi români!

La AS Roma, Bogdan Lobonţ se va bat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 57 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 41 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°