FC Steaua dezminte public informatia conform careia conducerea clubului a interzis arborarea mesajelor Peluzei Sud in timpul partidei de duminica trecuta, dintre echipa noastra si Dinamo Bucuresti si considera ca aceasta informatie a fost interpretata in mod gresit de catre spectatorii din acea zona a stadionului.
Nu s-a pus in niciun moment problema ca vreunul dintre membrii conducerii Stelei sa se opuna acestei forme de exprimare a spectatorilor, decizia de interzicere a bannerelor apartinandu-i in exclusivitate observatorului LPF, domnul Ion Turculeanu. Acest lucru poate fi confirmat de catre toate persoanele care au participat la sedinta de organizare care a precedat jocul, inclusiv de catre Jandarmeria Romana si reprezentantii clubului Dinamo. In plus, presedintele clubului, Valeriu Argaseala, nu a fost prezent la sedinta tehnica, astfel incat nu avea cum sa ia o decizie vizavi de un subiect pe care nu il cunostea.
Mentionam ca reprezentantii Stelei, precum si cei ai firmei de securitate SAS, au incercat in repetate randuri sa-l convinga pe observator ca bannerele nu incalcau in niciun mod Legea 4/2008 si nu aduceau atingere convingerilor de orice natura ale cetatenilor romani. Acest aspect poate fi, de asemenea, confirmat de catre persoanele care au participat la sedinta tehnica.
FC Steaua Bucuresti regreta faptul ca spectatorii prezenti la Peluza Sud a stadionului nu au avut posibilitatea de a se exprima asa cum isi doreau, insa aminteste ca nu s-a implicat si nu se va implica niciodata in actiunile de interzicere a mesajelor fabricate de catre acestia.