Alte opt familii din Ocnele Mari vor fi mutate dacă nivelul lacului va creşte cu 50 de centimetri. Nivelul saramurii a crescut şi din cauza ploilor din ultimele zile, apa scurgându-se de pe versanţi în lac. De duminică, în zonă a plouat torenţial, dar vremea se va îndrepta. La Ocnele Mari se menţine în continuare codul roşu şi, dacă situaţia se complică, sunt pregăţiţi să intervină pompieri, jandarmi şi poliţişti. Deja familiile Hodorog şi Ciriperu au fost evacuate, iar autorităţile spun că, dacă nivelul saramurii va mai creşte cu încă jumătate de metru, iar cota va ajunge la 267 de metri, încă opt familii vor fi mutate.
„În cazul în care saramura ajunge la 267 de metri vor fi inundate curţile altor opt familii şi se va trece la evacuarea bunurilor”, a declarat Remus Grigorescu, prefectul judeţului Vâlcea.
Nu se îndură să plece
Familia Chiripuş şi-a mutat deja bunurile la Tabăra Ocniţa, dar încă stă în locuinţă, deşi saramura i-a inundat grădina. „Avem cameră la tabără, dar nu am plecat din zonă. Unde să stau cu soţul bolnav într-o cămăruţă? Camera e foarte mică, nu intră în ea decât o dormeză. Cât se mai poate stăm aici. Când nu s-o mai putea, ne ducem la tabără, până ne fac casa la Căzăneşti. Aproape au ajuns la acoperiş”, a spus Maria Chiripuş.
Nici Elena Brădeanu nu se grăbeşte să-şi părăsească gospodăria, deşi este conştientă că, dacă nivelul saramurii în lacul nou va continua să crească, saramura va ajunge şi la casa ei. „Suntem stresaţi. Am ajuns să stăm noaptea cu lanterna lângă noi să vedem dacă mai înaintează saramura. Faci infarct când vezi că saramura înaintează şi autorităţile spun că e totul sub control”, a spus femeia.
Mutare provizorie în locuinţe ANL
Ieri, prefectul a prezentat reprezentanţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor situaţia oamenilor care ris