Operatorii care utilizează benzile de frecvenţe radio 900 MHz şi 1.800 MHz pentru comunicaţii GSM vor putea să furnizeze şi servicii de comunicaţii de generaţia a treia (3G), precum internet mobil de mare viteză, prin intermediul sistemelor multimedia şi de transmisiuni de date UMTS. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat, marţi, spre consultare publică, proiectul de decizie privind armonizarea utilizării benzilor de frecven
Operatorii care utilizează benzile de frecvenţe radio 900 MHz şi 1.800 MHz pentru comunicaţii GSM vor putea să furnizeze şi servicii de comunicaţii de generaţia a treia (3G), precum internet mobil de mare viteză, prin intermediul sistemelor multimedia şi de transmisiuni de date UMTS.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat, marţi, spre consultare publică, proiectul de decizie privind armonizarea utilizării benzilor de frecvenţe radio 880-915 MHz, 925-960 MHz, 1710-1747,5 MHz şi 1805-1842,5 MHz.
„Conform proiectului, operatorii care deţin aceste benzi prin licenţă vor putea să ofere şi servicii de comunicaţii de generaţia a treia prin intermediul sistemelor UMTS (servicii multimedia şi de transmisiuni de date)”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
În prezent, aceste benzi sunt alocate prin licenţe către Orange România, Vodafone România şi Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, companii care le folosesc pentru furnizarea de servicii de generaţia a doua, specifice sistemelor GSM.
Caracteristicile de propagare ale acestor benzi de frecvenţe permit acoperirea unor suprafeţe mai mari în raport cu benzile de frecvenţe mai înalte, fiind în măsură să asigure o acoperire adecvată a zonelor mai puţin populate şi a zonelor rurale.
SURSA: Mediafax