- Economic - nr. 367 / 1 Septembrie, 2009 Doamna Viorica Ignat, din comuna Panet, este, din anul 2005, beneficiara a prevederilor Legii nr. 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri. Pana anul trecut, inclusiv, primaria locala a scuti-o pe doamna Ignat de plata impozitului pe casa si pe terenul aferent curtii, insa, in acest an, aceeasi primarie a invitat-o sa depuna declaratia de impozitare, deoarece "facilitatile prevazute in Legea nr. 189/2000 nu se refera si la scutirea platii impozitelor si taxelor locale". Prin amabilitatea doamnei Maria Cioban, secretarul Primariei municipiului Targu-Mures, am aflat cum trebuie aplicata corect aceasta lege. Intr-adevar, Legea nr. 189/2000 nu prevede explicit scutirea de impozite si taxe locale, insa, dupa cum ne-a precizat doamna Cioban, raspunsul il da Codul Fiscal, la art. 284, alin. 1, lit. b), si anume: "Impozitul pe cladiri, impozitul pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor nu se aplica pentru persoanele fizice prevazute la art. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat cu modificarile si completarile ulterioare, precum si in alte legi". Revenind la Legea nr. 189/2000, aceasta s-a emis pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 105/1999, pentru modificarea Decretului-Lege nr. 118/1990, asa incat beneficiarii ei trebuie sa fie scutiti de plata anumitor impozite si taxe locale, prevazute clar in Codul Fiscal. De aceleasi facilitati beneficiaza si veteranii de razboi sau vaduve