Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu: Românii, prea săraci să plătească pentru mine

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 septembrie 2009 · ·

Adrian Mutu a sosit astăzi, în ţară, pentru a se prezenta la reunirea naţionalei de fotbal a României în vederea meciurilor cu Franţa şi Austria, din preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor. Atacantul Fiorentinei a traversat o perioadă dificilă, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis că trebuie să plătească peste 17 milioane de euro clubului englez Chelsea, drept despăgubiri în urma scandalului „cocaina”.

„Moral sunt mai bine. Astăzi riscam să fiu suspendat, însă după declaraţiile celor de la Chelsea şi ale celor de la TAS ştiu că acest lucru nu se va întâmpla. Sunt mai uşurat. Sper să ajung la un consens cu cei de la Chelsea, e o enormitate să dau atâţia bani. Am fost luat la mişto cu chetă. Aceasta nu este o soluţie. Românii nu sunt atât de bogaţi ca să dea bani şi pentru mine”, a declarat Mutu.

Fotbalistul român a ţinut totodată să le mulţumească suporterilor echipei AC Fiorentina. „Le mulţumesc celor din Firenze care mi-au scandat numele şi m-au încurajat, am simţit că nu sunt singur. Sper ca şi cei de aici să se comporte la fel, eu am greşit, însă mi-am cerut scuze şi regret ce am facut. Sper să găsesc înţelegere şi să se rezolve această problemă. Nu ştiu cinci fotbalişti din lume care să poată da 17 milioane în cash”, a spus internaţionalul român, pentru sport.ro.

Din cauza unor probleme musculare, Mutu nu a jucat aseară, în meciul dintre US Palermo şi AC Fiorentina, scor 0-1, din Serie A, dar s-a declarat pregătit pentru „dubla” cu Franţa şi Austria. „Franţa are jucători de valoare, nu o să ne fie uşor. Important este să scoatem un rezultat bun pentru a profita de şansele pe care le avem până la finalul campaniei. Mă simt bine, dar nu sunt în forma mea cea mai bună. Sper să progresez la fiecare meci. SUnt pregătit pentru Franţa şi Austria”.

Chelsea nu-l vrea suspendat @N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum 20 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum 25 minute
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum 31 minute
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum o ora
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia - Pe domeniul schiabil de la 2000 de metri altitudine din Bucegi sunt deschise patru pârtii

News.ro acum o ora
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au desc

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°