Este unul din primii chitarişti cu diplomă din România, absolvent al primei generaţii de licenţiaţi ai specializării „chitară” din ţară, în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
A înfiinţat şcoala de chitară clujeană
A fost remarcat în 1995 în cadrul celebrului festival de la Piatra Neamţ „Vacanţe Muzicale”, de Alexandru Fărcaş, rectorul de la acea vreme al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, care i-a propus să formeze prima clasă de chitară din cadrul instituţiei, ocupându-se totodată şi de şcolirea elevilor Liceului de Muzică, care doreau să fie iniţiaţi în lumea chitarei clasice.
A devenit în scurt timp unul dintre cei mai apreciaţi şi solicitaţi chitarişti români, concertând în cadrul celor mai importante evenimente de profil din lume. Experienţa l-a recomandat să-şi dorească să pună şi Clujul pe harta lumii chitarei clasice, însă ideea de a organiza Festivalul Internaţional de Chitară „Transilvania”, nu i-a aparţinut.
Cel mai important festival de chitară din ţară
„Ţin minte că am susţinut un concert la Casa Municipală de Cultură alături de fraţii mei, sub numele de «Trio Andrei». Recitalul a avut un real succes, iar publicul a fost unul numeros, ceea ce l-a determinat pe domnul Ucu Bodiceanu să-mi propună să mă ocup de acest festival”, îşi aminteşte muzicianul.
Dacă la prima ediţie din 2003 festivalul a avut doar participare naţională, în scurt timp a devenit cel mai prestigios eveniment de profil din România şi unul dintre cele mai aprecitate din Europa. „E un mare plus cultural pentru Cluj existenţa unui asemenea festival, care, în opinia mea, după cel de film, e festivalul de cea mai mare amploare. Complexitatea lui îl poziţionează ca fiind cel mai important din ţară şi, poate, şi din Europa”, a explicat Constantin Andrei, care deţine funcţia de