Mesajul a fost trimis. Multumesc!

HCM pregateste debutul de campionat

Publicat in Ziua Constanta, marți 1 septembrie 2009 ·

La meciul de joi, tehnicianul Zoran Kurtes nu îi va avea la dispoziţie pe fostul dinamovist, Alexandru Dimache şi pe Aleksandar Adzic, ambii accidentaţi

După o săptămână de meciuri amicale în care a fost învinsă o singură dată, campioana României, Handbal Club Municipal, a revenit la Constanţa pentru a pregăti debutul în noul sezon al Ligii Naţionale.

Formaţia constănţeană pune la punct, în aceste zile, ultimele detalii înainte de confruntarea din prima etapă a campionatului, cu HC Odorhei. Deşi era programată pentru duminică, 6 septembrie, partida de la Constanţa a fost devansată cu trei zile, la cererea gazdelor, din cauza desfăşurării Campionatului European de karate, la Sala Sporturilor, în perioada 3 - 6 septembrie. Tehnicianul HCM-ului, Zoran Kurtes, nu poate conta la acest meci pe serviciile lui Alexandru Dimache, care va lipsi de pe teren o perioada mai lungă de timp după ce a suferit o ruptură a ligamentelor mâinii stângi, în meciul amical de la Cluj. De asemenea, Aleksandar Adzic are unele probleme medicale, acesta suferind o entorsă a gleznei. Perioada de recuperare pentru interul sârb este mult mai scurtă, însă tot nu va putea face parte din lotul pentru prima partidă oficială a sezonului. „Avem doi accidentaţi destul de grav după meciul de la Cluj: Adzic, cu probleme mai vechi la gleznă, şi Dimache, cu tendonul rupt la una dintre falangele mâinii stângi, dar sperăm ca până la ora începerii primului meci din campionat să putem alinia o echipă performantă", a declarat secundul HCM-ului, Eden Hairi. Deşi, în această vară, s-a întărit cu cinci jucători, antrenorul Zoran Kurtes este precaut în ceea ce priveşte startul noului sezon. „Avem o echipă bună, care are şanse mari în lupta pentru titlu şi Cupa României. În campionat, va fi mai greu decât în sezonul trecut, pentru că echipele s-au întărit. Avem nevoie să ne concentrăm meci de meci, pentru c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie a MAE: Sunt perturbări în derularea curselor aeriene pe aeroporturi din Marea Britanie din cauza vremii

HotNews acum 35 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Marea Britanie că, în contextul meteorologic nefavorabil, aeroporturile Manchester şi Liverpool au anunţat luni posibile p

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, felicitat de ambasada SUA la București pentru câștigarea Globului de Aur

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul româno-american Sebastian Stan câștigă Globul de Aur și devine primul actor de origine română care obține acest premiu prestigios Actorul româno-american Sebastian Stan a câștigat prestigiosul Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol prin

Dobrogea, între căldură neobișnuită și ger. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ziua Constanta acum 3 ore
Vremea în Dobrogea în intervalul 6 – 19 ianuarie 2025 Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire și în această regiune,

Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului din Belgia

HotNews acum o ora
Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles, inform

Ministerul Energiei: 2025, anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele prin PNRR / Burduja: România, în faţa unui an decisiv pentru sectorul energetic

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei anunţă, luni, că 2025 este anul în care România ţinteşte 2500MW noi în sistemul energetic, cu investiţii precum Iernut, Mintia, Răstoliţa, Năvodari şi proiectele private cofinanţate prin PNRR, ministrul energiei, Sebastian Burduj

Obiceiuri de Bobotează. Ce este Agheasma Mare, când se bea și unde o ții în casă

Ziare.com acum 3 ore
Luni, 6 ianuarie, românii sărbătoresc Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Practic, este ziua în care se celebrează Botezul lui Iisus Hristos, în apele Iordanului. De această zi sunt legate multiple obiceiuri specifice Biser

Lasconi: Statul român ne datorează răspunsuri în legătură cu anularea alegerilor

Wall-Street.ro acum 3 ore
Statul român le "datorează răspunsuri" cetăţenilor după anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a alegerilor prezidenţiale, a declarat preşedinta USR, Elena Lasconi, relatează Agerpres. "Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din

Patru localităţi din stânga Nistrului, aflate sub controlul Chişinăului, sunt aprovizionate cu gaze naturale din R. Moldova

News.ro acum 58 minute
Localităţile Coşniţa, Pohrebea, Doroţcaia şi Pîrîta din raionul Dubăsari, aflate în stânga Nistrului, dar controlate de Chişinău, sunt aprovizionate cu gaze naturale din Republica Moldova, după ce regiunea transnistreană nu mai primeşte gaze de la G

Situația pensiilor speciale în decembrie 2024. Numărul a scăzut, dar rămâne peste pragul de 410.000 de beneficiari

Ziare.com acum 4 ore
Numărul beneficiarilor pensiilor speciale a atins cifra de 412.536 de persoane în luna decembrie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), și a înregistrat o scădere ușoară față de luna precedentă. Cel mai mare număr

Emmanuel Macron îl acuză pe Elon Musk că susţine „o nouă internaţională reacţionară”

HotNews acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a acuzat luni – fără a îi rosti numele – pe patronul X, miliardarul Elon Musk, de faptul că susţine „o nouă internaţională reacţionară”. Într-o alocuţiune în faţa ambasadorilor francezi, Macron l-a acuzat, de a

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

6°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°