Hugo Lloris va fi portarul titular al Franţei în meciul cu România, programat sâmbătă în preliminariile CM 2010, pe „Stade de France“ din Paris, dar şi în partida pe care „cocoşii“ o vor juca împotriva Serbiei, patru zile mai târziu, la Belgrad. Cotidianul L’Equipe a scris că portarul lui Lyon a câştigat deja lupta pentru titularizare cu Steve Mandanda. Acesta din urmă a fost titular în trei meciuri din preliminariile CM şi a încasat şase goluri în trei meciuri, în timp ce Lloris a apărat în precedenta partidă a Franţei, din Insulele Feroe, şi nu a primit nici un gol, fapt care l-a convins pe selecţionerul Raymond Domenech. Pe lângă cei doi portari, Domenech a mai chemat la lot şi un al treilea goalkeeper, Cédric Carrasso (Bordeaux).
În total, tehnicianul a convocat 23 de jucători pentru meciurile cu România. Lotul Franţei s-a reunit, ieri, la Clairfontaine, şi a efectuat primul antrenament de la ora 17.00. Au lipsit Thierry Henry şi Eric Abidal, care au jucat aseară, în campionatul Spaniei, în partida Barcelona - Sporting Gijon.
Lotul Franţei pentru meciurile cu România şi Serbia: Hugo Lloris (Lyon), Cedric Carrasso (Bordeaux), Steve Mandanda (Marseille) - portari; Eric Abidal (FC Barcelona), Julien Escude (FC Sevilla), Patrice Evra (Manchester United), Rod Fanni (Rennes), William Gallas (Arsenal), Bacary Sagna (Arsenal), Sebastien Squillaci (FC Sevilla), Gael Clichy (Arsenal) - fundaşi; Alou Diarra (Bordeaux), Lassana Diarra (Real Madrid), Yoann Gourcuff (Bordeaux), Florent Malouda (Chelsea), Franck Ribery (Bayern München), Alou Diaby (Arsenal), Jeremy Toulalan (Lyon) - mijlocaşi; Nicolas Anelka (Chelsea), Karim Benzema (Real Madrid), Andre-Pierre Gignac (Toulouse), Thierry Henry (FC Barcelona), Loic Remy (Nice) - atacanţi.
Clasamentul Grupei 7 a preliminariilor CM 2010: 1. Serbia 18p (7j), 2. Franţa 13p (6j), 3. Lituania 9p (7j), 4. Austria 7p (6j),