Orădeanul a descoperit petalele parfumate în adolescenţă. Le admiră, le pune în valoare cu fiecare buchet şi încearcă să educe gusturile clienţilor. A descoperit florile mergând la piaţă. „Am admirat buchetele pe care le făceau florăresele din Piaţa Rogerius şi le-am rugat să mă înveţe şi pe mine cum se fac”, povesteşte el.
Când a mai crescut, şi-a petrecut vacanţele de vară la serele din Debrecen. „Făceam un ban de buzunar, dar mai ales învăţam despre flori totul, începând cu rădăcină”, explică el.
A dat admitere la Facultatea de Ştiinţe Economice, iar după absolvire a lucrat şase luni la o bancă. „A fost bună perioada aceea pentru că am ştiut ce nu vreau să fac. Mi-am dat seama că nu este pentru mine”, spune el. Între timp a făcut la Budapesta Şcoala de Arte Florale şi un curs de asistent regie. În 2008, împreună cu un prieten, a deschis o florărie în Oradea.
Satisfacţii florale
Marius Sabău este încântat de flori în fiecare clipă. „Sunt frumoase, delicate, văd în ele creativitatea lui Dumnezeu. Iar când văd câtă bucurie le produc celor care le cumpără sau le primesc, îmi spun că merită”, explică el.
Este mulţumit că are acces la mult mai multe flori decât erau în copilăria lui. „Înainte de revoluţie era nevoie de pile pentru un buchet de astromerii sau de frezii. Acum deja avem mulţi producători autohtoni pricepuţi în jurul Oradei”, povesteşte el. Marius Sabău preferă florile produse în România pentru că au un aspect natural, faţă de cele din import, care par artificiale. „Am clienţi fideli care cumpără periodic flori pentru casa lor. Asta spune ceva despre exigenţele lor”, subliniază el.
Consiliere pentru cumpărători
Marius Sabău şi colegul lui consiliază cumpărătorii pentru a se putea bucura cât mai mult de buchetele lor. În timpul verii, amândoi muncesc şase pâ