Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Căldura de la oraş îi apără de pericole

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

„Până atunci consumatorii care şi-au curăţat, reparat sau înlocuit instalaţiile de încălzire trebuie să le monteze la loc. În caz contrar, la umplerea reţelelor vor avea surprize neplăcute”, spune Eustafie Ilisei, purtătorul de cuvânt al Electrocentrale. Furnizorul de termie încălzeşte peste 50.000 de apartamente de la cele aproape 700 de asociaţii de proprietari, 3.559 de locuinţe particulare şi 2.371 de instituţii şi agenţi economici.

„Numărul cererilor de debranşare este nesemnificativ, în Oradea”, spune Ilisei. Dacă la începutul anilor 2000, numărul cererilor de debranşare era de circa 2.000 de an, acum acestea au scăzut semnificativ. „Sunt câteva zeci de cereri pentru debranşare”, spune Eustafie Ilisei.

Creşte numărul datornicilor

Orădenii preferă încălzirea centrală pentru că este mai comodă şi mai curată, fiind practic lipsită de riscuri. Nu toţi însă o pot plăti, chiar dacă preţul de livrare către populaţie este dintre cele mai mici din ţară. O gigacalorie în sistemul centralizat de termie costă 123,75 de lei. Valoarea acesteia a crescut cu circa 10% în ultimii trei ani.

Electrocentrale avea de recuperat de la asociaţiile de proprietari 2,3 milioane de lei, la sfârşitul lunii iulie. Valoarea datoriilor a crescut de trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pentru că orădenii resimt efectele crizei economice, iar factura la căldură este printre primele amânate.

"Numărul cererilor de debranşare este nesemnificativ în Oradea".

Eustafie Ilisei, purtător de cuvânt Electrocentrale Oradea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O bucată de tavan a căzut într-un salon al Spitalului Judeţean din Focşani. Ministerul Sănătății: „În momentul de față, secția nu este aglomerată”

HotNews acum o ora
O bucată din tencuiala de pe tavanul unui salon al Secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani s-a desprins. La momentul incidentului, în secție se aflau o mamă și copilul ei, care nu au fost răniți, scrie News.ro. Man

Premierul Ciolacu spune că nu intenţionează să demisioneze din funcţie: Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că nu intenţionează să demisioneze din funcţie. ”Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta”, a precizat el. ”Este un circ total să îmi dau demisia. Nu voi face asta”, a declarat premierul Ciola

Suspecții vizați de perchezițiile DIICOT de la Penitenciarul Poarta Albă, aduși la Tribunalul Constanța! (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma perchezițiilor efectuate ieri, 19.02.2025, de către DIICOT la Penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, șase suspecți au fost aduși astăzi, în fața magistraților Tribunalului Constanța, cu propunere legală. Oficial de la Penitenciar

Ciolacu promite reduceri record de cheltuieli la Guvern: Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții din subordine

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va demara „cea mai mare reducere a cheltuielilor de funcționare din istoria Guvernului”. „Eliminăm 1800 de posturi de funcționari publici și contractuali din cele 32 de instituții aflate în subordine și coor

Ciolacu, despre negocierile privind Ucraina: Importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina. Şi se poate ajunge la pace doar cu ajutorul SUA

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de Guvern, referindu-se la negocierile de pace privind Ucraina că importante nu sunt declaraţiile dure de moment ale liderilor lumii, ci ţinta finală, o pace justă şi durabilă în Ucraina

Un adolescent ceh de 16 ani ucide două femei în Cehia, într-un atac cu cuţitul într-un centru comercial la Hradec Kralove. Suspectul, arestat de poliţie

News.ro acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ucis joi două femei într-un atac cu cuţitul în Cehia, anunţă poliţia, care precizează că motivul atacului este neclar în acest stadiu, relatează AFP. Suspectul, de naţionalitate cehă, a fost arestat la câteva minu

România, pe primul loc în UE la creşterea comerțului online în ultimul deceniu

Wall-Street.ro acum o ora
Achiziţiile online în Uniunea Europeană au continuat să crească în 2024, cele mai frecvente bunuri achiziţionate online fiind hainele (inclusiv articolele sportive), încălţămintea şi accesoriile, arată datele publicate de Eurostat. Potrivit acestor

Ilie Bolojan l-a numit consilier prezidenţial pentru Politică Externă pe Bogdan Mazuru, rechemat din postul de ambasador la Berna

News.ro acum 49 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan l-a rechemat, joi, pe Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador în Confederaţia Elveţiană şi în Principatul Liechtenstein şi l-a numit consilier prezidenţial pentru Politică Externă. De asemenea, preşedintele a sem

Atac într-un centru comercial din Cehia. Două femei au fost înjunghiate mortal VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent în vârstă de 16 ani a ucis joi, 20 februarie, două femei într-un atac cu cuţitul în Cehia, anunţă poliţia, care precizează că motivul atacului este neclar în acest stadiu, relatează AFP. Suspectul, de naționalitate cehă, a fost arestat

SUA desemnează opt carteluri latino-americane drept organizaţii ”teroriste”. Mexicul îi acuză pe producătorii americani de armament de complicitate la terorism, pentru că vând armament cartelurilor

News.ro acum 2 ore
Satele Unite urmează s desemneze drept organizaţii ”teroriste” cartelul mexican Sinaloa, gangul venezuelean Tren de Aragua, MS-13 şi alte cinci grupări, anunţă Jurnalul Oficial american, relatează AFP. Pe listă se mai află cartelul Jalisco Nueva Gen

Vremea

București
acum

joi

-11°/3°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-4°/-0°
Iasi
acum

joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-1°
joi

-3°/0°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

joi

-6°/2°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

joi

-4°/2°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°