Desemnarea viitorului şef al statului va pune capăt celor trei ani electorali pe care i-au trăit românii. Apoi, cel puţin teoretic, vom avea parte de alţi trei ani în care politicienii ne vor lăsa în pace.
Însă, până la momentul final, că ne convine sau nu, vom fi nevoiţi să suportăm o altă campanie electorală. Ceea ce mă deranjează este faptul că, nici în această privinţă, legea nu se respectă. Deşi campania electorală premergătoare scrutinului prezidenţial ar trebui să dureze doar o lună şi să se deruleze într-o anumită perioadă, ea a început. Principalii aspiranţi la mandatul de şef al statului dovedesc, încă o dată, că nu sunt siguri pe situaţie, cu toate că, în opinia lor, actualul preşedinte nu mai are şansa de a-şi prelungi mandatul pentru Cotroceni. Dacă-i aşa, de ce nu stau calmi, de ce nu aşteaptă startul legal al campaniei electorale!?
Duminică, am asistat la două situaţii elocvente. Protagonişti, cine alţii decât Mircea Geoană şi Crin Antonescu?!
Primul, în dubla sa calitate de lider al social-democraţilor şi de preşedinte al Senatului României, nu a ratat participarea la Festivalul Văii Gurghiului. Lume multă, oameni din popor ce ar putea deveni susţinători. E clar, momentul nu trebuia pierdut. Dar, nu prezenţa lui Geoană la eveniment a fost surpriza, căci pe mai toţi aspiranţii la un post sau altul îi vezi perindându-se pe la astfel de manifestări. Surpriza a constat în împărţirea unor cărţi poştale cu figura preşedintelui PSD şi cu textul: „Mircea Geoană preşedinte!".
Crin Antonescu a vrut să impresioneze şi el poporul. Şi-a anunţat demisia din funcţia de vicepreşedinte al Senatului, sub pretextul că nu vrea să fie acuzat că ar fi utilizat logistica instituţiei în campania electorală pentru prezidenţiale. Dar care campanie? Actuala, cea neoficială, sau următoarea, oficială!? Pentru că, asemenea liderului PSD şi preşedintel