Liderul libian, Muammar Gaddafi, a sărbătorit, ieri, cu mare fast, 40 de ani de când se află la putere, alături de numeroşi şefi de stat şi de guvern, scrie AFP. Sursa: Agerpres
Festivităţile, pentru care întregul oraş a fost împodobit cu beculeţe multicolore, afişe şi fotografii, vin în contextul în care Gaddafi trăieşte un mare succes diplomatic, după ce a obţinut, la finalul lunii august, eliberarea libianului condamnat pe viaţă pentru atentatul de la Lockerbie, din 1988.
Eliberarea lui Abdelbasset al-Megrahi, care a este vinovat de moartea a 270 de persoane, pe motive medicale, şi primirea acestuia ca un erou, în Libia, au provocat indignare în Occident. Autorităţile de la Tripoli au considerat că al-Megrahi este "un deţinut politic" şi au calificat eliberarea sa drept o "victorie".
În acelaşi timp, la Tripoli a venit în vizită, preşedintele elveţian Hans-Rudolf Merz, care şi-a cerut scuze pentru arestarea, în iulie 2008, la Geneva, a fiului lui Gaddafi, Hannibal.
La 1 septembrie 1969, Gaddali a venit la putere, în urma unei revoluţii prin care, fără vărsare de sânge, l-a înlăturat de la putere pe bătrânul rege Idris. În 1977, el a proclamat "Jamahiriya", definit ca un "stat al maselor", care guvernează prin intermediul comitetelor populare alese. Îşi atribuie titlul de "Ghid al revoluţiei", iar puterea sa rămâne intactă, relatează BBC.
Petrecere cu fast
40 de lideri africani, printre care şi preşedintele Sudanului, Omar al-Bechir, vizat de un mandat internaţional de arestare, au fost invitaţii de onoare la festivităţile de ierii, care au culminat cu un spectacol de 90 de minute despre ce 40 de ani ai lui Gaddafi, autoproclamat "rege al regilor din Africa", la care au participat peste 800 de dansatori. Petrecerea va dura aproape o săptămână.
Dansurile în cinstea "