Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penalităţi de 2,3 mld. dolari pentru Pfizer

Publicat in Capital, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Grupul farmaceutic Pfizer a acceptat plata unor penalităţi de 2,3 miliarde de dolari, într-un acord cu autorităţile americane, pentru stingerea unor acuzaţii de natură civilă şi penală legate de comercializarea incorectă a unor medicamente. Pfizer a avertizat în ianuarie că, la sfârşitul anului 2008, a inclus în contabilitate costuri de 2,3 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigaţii legate comercializarea mai multor medicamente, printre care şi Bextra, care pot fi

Grupul farmaceutic Pfizer a acceptat plata unor penalităţi de 2,3 miliarde de dolari, într-un acord cu autorităţile americane, pentru stingerea unor acuzaţii de natură civilă şi penală legate de comercializarea incorectă a unor medicamente.

Pfizer a avertizat în ianuarie că, la sfârşitul anului 2008, a inclus în contabilitate costuri de 2,3 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigaţii legate comercializarea mai multor medicamente, printre care şi Bextra, care pot fi eliberate doar pe bază de reţetă. Bextra, medicament pentru tratarea artritei, a fost retras de pe piaţă în 2005, din motive de siguranţă.

Acordul va fi prezentat de către Departamentul Justiţiei şi Departamentul pentru Sănătate şi Servicii Umane, a precizat sursa.

Reprezentanţii guvernamentali au refuzat să comenteze, iar cei ai Pfizer nu au fost disponibili.

Suma care ar urma să fie plătită de Pfizer ar fi cea mai mare penalitate stabilită până în prezent pentru comercializarea incorectă a unor medicamente pe bază de reţetă.

În acest an, compania Eli Lilly a acceptat plata a 1,42 miliarde de dolari pentru nereguli legate de vânzarea medicamentului Zyprexa, destinat tratării schizofreniei.

SURSA: Mediafax

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum 48 minute
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic. Vineri, turiştii au putut urca doar până la cota 1400 din Bucegi - FOTO

News.ro acum o ora
Domeniul schiabil al staţiuni Sinaia rămâne închis, vineri, pentru a patra zi consecutiv, instalaţiile de transport pe cablu situate la mare altitudine neputând fi pornite din cauza vântului puternic. Vineri, funcţionează doar telecabina şi telegond

Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunță Volodimir Zelenski

Ziare.com acum 51 minute
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri, 27 decembrie, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Zelenski a spus că 500 de ton

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Salvamont Braşov: Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte, sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse - FOTO

News.ro acum o ora
Salvamont Braşov vine cu un avertisment pentru cei care vin pe pârtie în această perioadă echipa necorespunzător. ”Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte

Guvern Îngheață salariile și se elimină voucherele de vacanță

Ziua Constanta acum 18 minute
Guvernul a finalizat ultima variantă a celebrei Ordonanțe trenuleț, iar tăierile sunt mai drastice decât era de așteptat. Salariile vor îngheța la nivelul lunii decembrie 2024, pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației, iar în anul 2025 nu se vo

Un membru al familiei starului celor de la Real Madrid a fost împușcat mortal de Crăciun

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un membru al familiei noului star al celor de la Real Madrid, Endrick, a fost ucis chiar în ziua de Crăciun, într-un bar din Brasilia. „Cred că Dumnezeu va face dreptate”, a mai scris aceasta.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°