Copil înainte de vârsta de 30 de ani. Alăptaţi. Evitaţi sedentarismul. Fără acizi graşi. Jos kilogramele în plus. Stop alcoolului. Iată şase sfaturi care pot diminua considerabil riscul tumorilor sânului.
Majoritatea tumorilor sânului se dezvoltă sub influenţa estrogenilor care impregnează glanda mamară. Cantitatea de estrogeni este mai mult sau mai puţin influenţată de comportamentul femeii.
Specialiştii consideră că a aduce pe lume primul copil înainte de vârsta de 30 de ani şi apoi alţi bebeluşi este un comportament benefic pentru sănătatea femeii. Deoarece sarcina presupune maturizarea completă a celulelor mamare ceea ce le protejează contra degradării. Sarcinile mai ajută la diminuarea perioadelor în care femeia nu mai foloseşte pilula contraceptivă. Acesta este un aspect important, deoarece riscul de cancer al sânului este sensibil mai mare în cazul femeilor care au luat aceste pilule mai mult de cinci ani înainte de primul născut.
Ultimul raport al Fondului mondial de luptă contra cancerului notează foarte clar efectul pozitiv al alăptatului asupra sănătăţii femeii, chiar dacă ea hrăneşte la sân bebeluşul mai puţin de şase luni, aşa cum recomandă medicii. Explicaţia accentuează faptul că, în timpul alăptatului, producţia de estrogeni scade şi finalizează procesul de maturizare a celulelor mamare, un alt factor de protecţie în calea cancerului sânului.
Potrivit unui studiu coordonat de cercetători de la INSERM şi de la Institutul Gustave-Roussy din Franţa, cancerul sânului este de două ori mai frecvent la femeile care au în sânge un nivel ridicat de acizi graşi trans - uleiuri vegetale parţial hidrogenate de origine industrială. Aceşti acizi graşi se găsesc în special în produse de patiserie, prăjituri, chipsuri, pizza, făinoase ambalate... Cercetătorii iau în calcul să limiteze procedeele industriale de obţin