Au venit să viziteze România şi au ajuns la poliţie, victime ale unui caz de furt. Asta li s-a întâmplat unor cetăţeni austrieci care vizitau judeţul Argeş.
Peter Pillsl şi familia au avut proasta inspiraţie să oprească în comuna Merişani, sat Capul Piscului, marţi seara, atraşi de imaginea sondelor montate pe câmpurile din zonă. Vroiau să facă nişte poze atunci când s-au trezit înconjuraţi de un grup de puradei, copiii rromilor ce locuiesc în zonă.
N-a durat mult până când austriacii au realizat că geanta pe care o aveau pe bancheta din spate a maşinii şi în care se aflau 1.000 de euro şi două telefoane mobile, a făcut picioare.
Au intrat în casele ţiganilor
Lăsat fără acte şi bani, austriacul a intrat în casa rromilor, cu gândul să-ţi recupereze bunurile. După negocieri, rromii au binevoit să returneze străinului doar geanta goală, aşa că omul au cerut sprijin poliţiştilor. Suspecţii au fost aduşi la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti, pentru cercetări.
Bănuiţii susţineau că nu au furat nimic şi că puradeii lor se jucau în altă parte a satului, atunci când s-a comis furtul. Însă poliţiştii au aflat că, fraţii Daniel şi Ionel Stan, de 15 ani şi 12 ani, sânt cei care au furat geanta. Părinţii acestora au fost convinşi de anchetatori să returneze banii şi telefoanele, iar minorii sânt cercetaţi pentru furt calificat. În locul lor vor răspunde, în faţa legii, părinţii pentru că nu şi-au supravegheat odraslele.