Ceea ce parea, initial, in laboratoarele de imagine ale PD-L, o palitura zdravana la adresa urmasilor lui "322", stransi uniti acum in Comisia Udrea, risca sa se transforme intr-un bumerang.
Si nu ma refer la tupeul fantastic de care da dovada doamna ministru, care-si permite (asta-i faza, isi permite!) sa catalogheze ilegala o comisie investita de Camera Deputatilor cu prerogativele oferite de lege in a cerceta o parohie a Executivului.
Este evident ca atata vreme cat "emitentul", camera inferioara a Parlamentului, nu revoca, schimba etc dispunerea organului ei legal, comisia functioneaza in baza unui regulament asumat de alesii neamului.
Ci la lalairea pe langa realitate, in care se transforma povestea audierii Elenei Udrea. Dupa scenariul incercat si intens mediatizat de acum doua saptamani, ministrul a venit la comisie, si-a baut cafeaua, s-a strambat inteligent de cateva ori, s-a contrazis cu Ludovic Orban pe un ton cam certaret, sa nu-l calific altfel, si-a luat andrelele din capul presedintelui comisiei, le-a infipt in procedura si a chemat liftul.
Acelasi mesaj - imi faceti buba la cap, ce cautati aici, sunteti ilegali, nici macar nu existati, eu respect Parlamentul, puneti mana si cititi documentele, uitati-va la televizor ca sa intelegeti, inregistrarile sunt elocvente, manati, maaai! - si de aceasta data am cascat cu nadejde ca circul se va termina curand.
Nu mi s-a mai intamplat sa ma muste somnul cu atata sete privind desfasurarea celei mai importante afaceri a statului aflat in criza, daca te ghidezi dupa cantitatea de informatie revarsata despre zulufii blonzi si-ale lor tremurari in vant.
Si atunci am pornit pe scari, sa interceptez comitetul de pensionari veniti de la piata si stransi in fata blocului. Cum li se parea? Nicicum, nu-i mai intereseaza afacerea, s-a prafuit. Ca sa fi
