Ambasadorul Romaniei la Washington, Adrian Vierita, a explicat pentru NewsIn ca nu s-a simtit confortabil ca mesajul Madonnei antidiscriminare a fost huiduit la concertul de la Bucuresti si ca artista americana a trebuit sa faca referiri la astfel de probleme.
Intrebat cum se va resimti in SUA - unde Departamentul de Stat redacteaza in fiecare an un raport foarte meticulos privind respectarea drepturilor omului in lume - faptul ca romanii au huiduit mesajul antidiscriminare transmis de Madonna la concertul de la Bucuresti, ambasadorul roman a spus ca inca nu poate evalua impactul acestui incident. "Nu stiu ce impact o sa aiba chestiunea aceasta. Americanii sunt foarte meticulosi in acest demers. Este posibil ca acest lucru...Nu imi dau seama in ce masura pot sa spun ca acest lucru va aparea in raportul de anul viitor", a declarat ambasadorul.
"Ca persoana, evident nu m-am simtit confortabil cu chestiunea aceasta. Dar in acelasi timp nu ma simt confortabil ca Madonna a trebuit sa faca astfel de referiri, ceea ce arata ca suntem in continuare in mijlocul unui proces, ca inca mai avem probleme din punctul de vedere al respectarii tuturor drepturilor minoritatilor si privind combaterea discriminarii", a subliniat Vierita in continuare.
"Cred ca este important - si aceasta este si o parte a job-ului meu acolo - sa arat ceea ce s-a facut in acest sens in Romania si sa fac astfel incat lumea sa le perceapa. Si sa preiau recomandarile lor si sa le transmit in tara autoritatilor care au aceasta sarcina", a punctat diplomatul.
Concertul Madonnei in parcul bucurestean Izvor, care a adunat peste 60.000 de spectatori, a fost marcat de huiduieli si fluieraturi, atunci cand vedeta a facut apel contra discriminarii romilor. In timpul etapei din spectacol intitulate "Gipsy", Madonna a cantat o versiune a piesei "La Isla Bonita" cu influente