Gala Tânărului Actor HOP va avea loc în perioada 3-5 septembrie, la Casa de Cultură a municipiului Mangalia. Anul acesta, la preselecţia pentru Gala Tânărului Actor HOP s-au înscris 54 de concurenţi la secţiunea Individual şi 15 spectacole la secţiunea Grup. Mai mult de 100 de absolvenţi de Teatru au participat la evaluări. Pentru a merge mai departe, concurenţii au susţinut o pledoarie prin care au încercat să demonstreze că dialogul, toleranţa şi acceptarea sunt singurele şanse de convieţuire armonioasă.
Patru spectacole în concurs
La secţiunea Grup, comisia formată din Claudiu Goga, George Ivaşcu şi Attila Vizauer a decis ca următoarele patru spectacole să fie admise în concurs:
„Clişee?!?“(pantomimă şi dans), cu Dana Anghel, Simina Contraş, Ali Deac ş.a., „Frigul“ de Lars Noren, cu Dan Murzea, Marius Mihai, Ninel Petrache şi Octavian Ştefan, „Merge“ după Neil LaBute, cu Oana Porav-Hodade şi Ciprian Mistreanu şi „Norvegia, azi“, de Igor Bauersima, cu Vlad Corneliu Baba şi Ramona Părpăliţă.
La secţiunea Individual, comisia formată din Mihai Dinvale, Silviu Jicman şi Cornel Todea a declarat admişi 16 candidaţi, printre care se numără Agnes Benedek, Gabriela Mezei, Lari Giorgescu, Silviu Florin Ruşti sau Valentina Zaharia.
Proba impusă tuturor participanţilor la secţiunea Individual constă într-o interpretare personală - în limita a cinci minute - a poeziilor „Cât ţine clipa“ sau „Tratat despre tril” (la alegere) de Marin Sorescu.
Acestea au apărut în volumul „Descântoteca“ - Marin Sorescu, tipărit de editura Scrisul Românesc, în 2005. Cea de-a XII-a ediţie va găzdui producţiile din concurs, atât de la secţiunea Individual, cât şi la Grup. Juriul este format din: Florin Fieroiu - coregraf, Ana Ioana Macaria - actriţă, Marius Manole - actor, Vlad Massaci - regizor şi Virginia Mirea -