Alertă maximă în peninsula mexicană Baja California, înainte de sosirea uraganului Jimena. Autorităţile locale au început să evacueze locuitorii şi turiştii din regiunea amintită, situată în apropiere de Statele Unite. Uraganul soseşte însoţit de rafale de vânt de peste 175 de kilometri pe oră. Peste două mii de turişti străini - cei mai mulţi americani - au părăsit deja Los Cabos, dintre cei nouă mii de turişti care se aflau în această staţiune.
Alertă maximă în peninsula mexicană Baja California, înainte de sosirea uraganului Jimena. Autorităţile locale au început să evacueze locuitorii şi turiştii din regiunea amintită, situată în apropiere de Statele Unite.
Uraganul soseşte însoţit de rafale de vânt de peste 175 de kilometri pe oră, conform Centrului Naţional pentru Uragane din Miami.
"Nu a existat niciodată în istoria peninsulei vreun uragan de puterea lui Jimena", potrivit directorului Protecţiei Civile din statul mexican Baja California Sur.
Ce-i drept, Jimena a pierdut din intensitate în ultimele ore. Uraganul a fost clasat în categoria doi pe scara Saffir-Simpson, după ce atinsese anterior nivelul maxim, adică cinci.
Peste două mii de turişti străini - cei mai mulţi americani - au părăsit deja Los Cabos, dintre cei nouă mii de turişti care se aflau în această staţiune.
Un pachebot de croazieră, Mariner of the Seas, al doilea ca mărime din lume, care are la bord cinci mii de pasageri şi-a anulat escala prevăzută în această zonă.
Circa 15 mii de familii au fost evacuate din zonele ce prezintă un risc ridicat de inundaţie.
Aeroportul din Los Cabos a fost închis pentru cursele comerciale, la fel s-a întâmplat şi cu porturile maritime din regiune, din cauza vântului foarte puternic şi a ploilor masive ce preced sosirea uraganului.
Venirea uraganului Jimena a făcut ca Forumul Mondial al Organizaţiei pentru Cooperar