Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbari radicale la Flamingo

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Stefan Treiber, noul CEO al Flamingo International, va restructura compania din temelii pentru a evita picajul. Neamţul care a preluat la 1 iulie conducerea lanţului de retail Flamingo International a realizat deja un plan de salvare a companiei. Dacă la sfârsitul anului trecut se avea în vedere continuarea extindererii reţelei de magazine de suprafaţă mare (Flanco World, brand care apartine Flamingo), acum, strategia lui Treiber vizează chiar procesul invers. 

Se analizează închiderea a 15 magazine din cele 85 deţinute în prezent, lucru ce implică şi reducerea numarului de angajaţi.

Costurile au fost reduse la minimum, echipa managerială este evaluată la sânge şi s-a renunţat la investiţiile în magazinul online eflamingo.ro, proiect demarat în urma cu un an. "Se negociază cu furnizorii şi cu proprietarii de spaţii comerciale pentru obţinerea unor contracte cât mai putin paguboase bugetului companiei", a declarat Stefan Treiber pentru Forbes Romania. În plus, există discuţii dure cu o serie de banci pentru obţinerea de împrumuri, în conditiile în care Flamingo a ajuns la un nivel al datoriilor de 33-34 de milioane de euro către banci şi furnizori.

Noile măsuri vin pe fondul scăderii cifrei de afaceri cu 45% în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară din 2008, până la aproximativ 45 de milioane de euro. Mai mult, Flamingo a încheiat anul 2008 cu pierderi de peste 10 milioane de euro. Cu toate că cifrele sunt îngrijoratoare, managementul companiei speră într-o revenire a pieţei în anul 2011.

Citiţi mai multe despre acest subiect în ultimul număr al revistei FORBES România, la chioşcuri din 24 august.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 8 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Cristian Tudor Popescu, despre o eventuală anulare a primului tur: „Ar fi o catastrofă și mai mare decât procentajul lui Georgescu”

Libertatea acum 26 minute
„O batjocură stârnitoare”, așa a caracterizat Cristian Tudor Popescu o eventuală decizia a Curții Constituționale de a anula rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Elena Lasconi respinge ideea reluării primului tur: „Ar fi o încălcare foarte gravă a democrației”

Libertatea acum 26 minute
Elena Lasconi, candidata USR la funcția de președinte, a criticat, în cadrul unei emisiuni de la Antena 1, ideea unei posibile reluări a primului tur.

Călin Georgescu, dacă este omul rușilor: „Eu sunt pro român și sunt român. Legătura cu RUSIA este culturală, nu alta”

Gandul acum o ora
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al prezidențialelor din România cu un discurs anti-sistem, bazat pe creștinism și suveranism, a fost criticat în presă, acuzat de lumea academică și de o mare partea a clasei politic

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 3 ore
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Vicepreședintele CNA cere demisia ministrului Digitalizării: „A plecat la Dublin să discute alegerile fără să informeze autoritățile”

Libertatea acum 26 minute
Vicepreședintele CNA, Valentin-Alexandru Jucan, cere public demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, după ce acesta ar fi fost la filiala companiei chineze TikTok din Dublin, pentru a discuta despre pregătirea alegeril

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 10 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 5 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 11 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/8°
Constanta
acum

joi

2°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

3°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

5°/7°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/8°