Autorităţile iraniene au pregătit o nouă ofertă de negociere în chestiunea capacităţilor sale nucleare şi este gata să discute cu celelalte puteri mondiale, a anunţat televiziunea iraniană ed stat, citată de Reuters.
Anunţul a fost făcut ieri, cu doar o zi înainte de reuniunea din Germania a celor şase mari puteri care doresc suprimarea programului nuclear al Iranului. Reprezentanţii SUA, Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Rusiei şi Chinei se întâlnesc astăzi pentru a discuta potenţialul nuclear al statului din Orientul Mijlociu.
Cele şase mari puteri acuză Iranul că încearcă să dezvolte arme nucleare, dar autorităţile de la Teheran resping această afirmaţie. "Iranul a pregătit o nouă propunere cu privire la programul său nuclear şi este gata să reia negocierile cu puterile mondiale", a declarat pentru televiziunea iraniană în limba arabă, negociatorul şef al Iranului pe probleme nucleare, Said Jalilli.
Marile puteri consideră că declaraţiile lui Jalilli sunt doar o manevră menită să ajute Iranul să câştige timp şi să scape de sancţiuni internaţionale. Un oficial american a declarat pentru Reuters că spusele negociatorului iranian sunt lipsite de substanţă şi că încurajează o fractură în cadrul conferinţei de mâine. Rusia şi China, importanţi parteneri comerciali ai Iranului, ar putea să se opună iarăşi sancţiunilor internaţionale pentru statul vecin Irakului, pe motiv că guvernanţii de la Teheran sunt dispuşi la discuţii, deci sunt de bună credinţă.
În mai multe rânduri, autorităţile iraniene au ignorat cererile conmunităţii internaşionale de a încetini sau chiar de a opri procesul de îmbogăţire a uraniului. Metalul radioactiv astfel transformat poate fi utilizat atât pentru arme, cât şi pentru construirea de reactoare nucleare pentru centrale electrice.