"Ei ar vrea sa plecam, dar de buna voie, noi la fel, dar sa fim dati afara". Sinceritatea surprinzatoare a lui Victor Ponta reda exact acest moment politic incandescent in care fiecare dintre cei doi parteneri nu se gandeste decat cum sa traga mai bine pe spuza victimizarii pe turta sa.
Daca PD-L este parasit in plina criza sa duca sigur pe umeri povara guvernarii, va folosi copios acest argument in campania care vine, acuzand PSD-ul tradator, manat de orgolii si interese personale.
Daca PSD este aruncat din barca, va tipa din rasputeri ca a fost tradat, iar fostii parteneri s-au debarasat de el tocmai din cauza binelui pe care voia sa-l faca tarii. Despre jocul dublu, si la putere si in opozitie, desigur, nicio vorba.
Diferenta e doar una. PD-L chiar isi doreste sa scape de PSD pentru a organiza singur alegerile si pentru a pune in carca social- democratilor intreaga nota de plata a antireformei acestei guvernari. Baronii PSD nu vor sa plece de la putere, pentru a nu pierde resurse, posturi prin deconcentrate, serviciul secret al Internelor si altele. Neplacut!
Si atunci, intreaga energie a momentului este concentrata pe acest joc de sah intre cei doi "aliati" la guvernare. Acest joc isi subordoneaza absolut toate miscarile si absolut toate deciziile, astfel incat nimic din actul de guvernare nu mai este dictat de interesul tarii, ci de cofruntarea din interiorul puterii.
Sa luam ca exemplu legile educatiei. Daca ele reprezentau asa o prioritate absoluta pentru PD-L, democrat- liberalii ar fi luat de la inceput Ministerul Educatiei si ar fi initiat reforma Miclea. Ce i-a impiedicat? Daca nu mai putea de grija acestei reforme, de ce premierul "a uitat" luni de zile de pachetul Miclea, gata inca de prin primavara, si de ce nu i-a dat inca de atunci termen d-nei Andronescu sa faca legea pe baza concluziilor co