Aimee Blinkhorn a început să chelească la 12 ani. În adolescenţă a purtat şepci şi peruci, dar acum s-a decis să nu se mai ascundă. Britanica Aimee (26 de ani) este acum mândră de chelia ei. Şi nu pentru că n-ar mai simţi ruşinea, ci pentru că, după 14 ani, şi-a acceptat boala. Aimee a văzut că i-a căzut un smoc de păr de mărimea unei monede pe când avea 12 ani şi se pregătea să plece la o petrecere disco organizată la şcoală, scrie „Daily Mail“. Mama ei îi aranja buclele bogate când a descoperit că, la spate, lângă ceafă, Aimee rămăsese fără păr. S-a gândit că l-a smuls când şi-a desfăcut elasticul şi nu i-a dat importanţă.

Peste câteva luni însă, au început să apară tot mai multe zone fără păr, din ce în ce mai extinse. Creşteau atât ca număr, cât şi ca dimensiune.

„Nu puteam să le mai acopăr cu bentiţa“, povesteşte Aimee. „Şi am fost nevoită să port şapcă la şcoală, ca ­să-mi ascund ruşinea.“ Nu înţelegea deloc ce i se întâmplă, mai ales că avea un păr lung, brunet şi sclipitor şi nu mai avusese până atunci probleme de sănătate. Părul strâns în coadă era mândria ei.

Pierderea podoabei capilare a fost o tragedie pentru Aimee. „Plângeam noaptea. Voiam să fiu normală şi uram faptul că asta mă făcea diferită“, povesteşte ea.

Creme şi steroizi, fără rezultat

A consultat numeroşi specialişti, care i-au prescris steroizi şi apoi creme care să-i irite scalpul şi să stimuleze creşterea părului. Nimic nu a dat rezultate.

Doi ani mai târziu însă, la vârsta de 14 ani, părul ei a început să crească din nou, din senin. Însă bucuria nu a durat decât un an. Părul a căzut din nou, de data asta nu numai de pe scalp. În două luni, Aimee a pierdut tot părul din cap şi de pe corp, inclusiv genele şi sprâncenele.

„Mă simţeam neputincioasă. Într-o zi, pe când mă uitam în oglindă, am obser