La Islamabad (Pakistan) a avut loc o întrevedere oficială între Radu Bălan (preşedintele Consiliului de Stat al Planificării) şi Ghulam Ishaq Khan (preşedintele republicii islamice). Paula Ivan a câştigat "Marele Premiu" al Federaţiei Internaţionale de Altletism. Precipitaţiile căzute în ultima vreme îngreunau campania de strângere a recoltei în mai multe judeţe ale ţării.
ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT PAKISTANEZO-ROMÂNĂ
Radu Bălan, preşedintele Consiliului de Stat al Planificării, a efectuat o vizită de lucru la Islamabad. În capitala pakistaneză, acesta a fost primit de Ghulam Ishaq Khan, preşedintele republicii islamice.
Conform comunicatului Agerpres, "în cadrul întrevederii au fost reliefate cursul ascendent al relaţiilor de prietenie şi colaborare pe multiple planuri existente între cele două ţări şi popoare şi hotărârea comună de a se întreprinde noi acţiuni şi măsuri îndreptate spre extinderea cooperării în diverse domenii de interes reciproc".
PAULA IVAN, ÎNTÂIA ATLETĂ A LUMII
Pentru al doilea an consecutiv, atleta română Paula Ivan a câştigat "Marele Premiu" al Federaţiei Internaţionale de Altletism, acumulând, pe parcursul anului, 67 de puncte. În ultima cursă a competiţiei, desfăşurată în cadrul finalei de la Stadionul "Louis II" din Monte Carlo, în prezenţa a 20.000 de spectatori, Paula Ivan s-a impus în proba de o milă, cu timpul 4 minute, 24 secunde şi 69 miimi, fiind urmată la linia de sosire de sovietica Svetlana Kitova şi de Doina Melinte.
PLOAIA ÎNGREUNA STRÂNGEREA RECOLTEI
Condiţiile meteorologice nefavorabile din judeţul Cluj îngreunau campania de strângere a recoltei. Însă cum vremea nu se putea pune cu regimul, agricultorii aveau datoria să întreprindă toate eforturile posibile pentru a respecta sarcinile de plan. Ba, mai mult, să le şi depăşească astfel cu câteva zeci