Mai multe familii aşteptau să-şi boteze nou născuţii la Biserica Ghencea, din cartierul cu acelaşi nume. Ieri . La 29 iunie 1927 se punea temelia noii biserici Ghencea, cu hramul Sfânta Treime. Cea veche devenise neîncăpătoare. Lăcaşul a fost sfinţit de Miron Cristea, patriarhul de pe atunci, la 11 noiembrie 1934, iar pictura bisericii, abia în 1948 sub patriarhul Justinian Marina.
Azi . Începuse slujba. Preoţii, cu fizionomii vârtoase şi glas dogit, nazalizau, rutinaţi, slujba. Unul dintre ei îndeplinea ritualul. După ce scotea copiii din cristelniţă, sub privirile îngrijorate ale asistenţei (era frig), reda mirenilor buna-dispoziţie, urând lăutăreşte: „Doctor la Municipal să iasă!”, „Chirurg la Viena!”, şi-i privea pişicher pe naşi.
Mirungerea s-a făcut cu materialul clientului, cu uleiul adus de acasă. Pe mese, au apărut dintr-odată sumedenie de recipiente, de la fiole preţioase, cu ulei extra-virgin, la bidoane generoase, cu untdelemn de floare, mărci italieneşti, greceşti şi autohtone, deopotrivă. Prilej de observaţii oleo-sociologice asupra preferinţelor, bugetelor, gusturilor şi viziunilor fiecărei familii: spune-mi cu ce (mir)ungi, ca să-ţi spun cine eşti.
După slujbă, lumea a început să scotocească după mobile şi să le deschidă. Mai puţin câţiva năpăstuiţi, care şi-au găsit buzunarele goale şi genţile lipsă. Se foiau, sărmanii, prin faţa bisericii, pipăindu-şi fără oprelişte buzunarele, căutând disperaţi pe jos, privind cu suspiciune în jur, către ceilalţi, spre biserică. Botezul a fost de bun augur pentru furi: bărbaţii se uitau la femei, femeile la copii, copiii la popă, popa la naşi. La genţi, telefoane şi alte acareturi nu se mai uita, fireşte, nimeni.
Pruncii bucureşteni au avut astfel parte de un botez îndoit: cel creştinesc şi botezul focului lumesc, asistând, încă din faşă, la o jecmăneală pe
