Începând de la jumătatea acestei luni, poliţiştii comunitari vor începe să aplice amenzi botoşănenilor care îşi scot câinii la plimbare fără a avea pungi si lopăţele pentru colectarea excrementelor.
Din această lună, posesorii câinilor de companie nu mai pot scoate animalele la plimbare dacă nu dispun, în permanenţă de pungi si lopăţele pentru colectarea excrementelor. În caz contrar riscă sancţiuni cuprinse între 50 şi 200 lei.
În plus, deţinătorii de câini care locuiesc în condominii au obligaţia să nu aducă atingere liniştii şi ordinii publice, precum şi drepturilor celorlalţi vecini, să ia măsurile necesare astfel încât animalele de companie pe care le deţin, să nu murdărească sau să deterioreze spaţiile de folosintă comună (holuri, scări, spaţii verzi, etc.), să efectueze curăţenia şi dezinfecţia în cazul murdăririi şi să refacă spaţiile în cazul deteriorării lor de către animalele de companie şi să respecte normele de bunăstare şi igienă a animalelor şi să deţină documente care să ateste starea lor de sănătate.
Prin noua hotărâre de Consiliu Local se interzice lăsarea câinilor de companie să pătrundă în aranjamentele florale şi în spaţiile verzi special amenajate pe domeniul public, plimbarea pe domeniul public sau privat al municipiuli Botoşani a câinilor care nu au carnet de sănătate prin care să se ateste starea de sănătate şi dovada tratamentelor medicale efectuate.
"Agenţii Comunitari au fost împuterniciţi deja să constate şi să aplice sancţiuni la H.C.L. 221/2009 privind regulamentul de circulaţie al câinilor cu stăpân, iar personalul operativ a început informarea şi avertizarea verbală a cetăţenilor cu privire la prevederile acestui regulament. De săptămâna viitoare cetăţenii care vor fi surprinşi nerespecând regulamentul în vigoare vor fi sancţionaţi cu amenzi. Achiziţionarea instrumentelor (pungi de unică folosinţă, mănuşi, lopăţ