Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat după întâlnirea cu premierul Emil Boc, că este nevoie în continuare de o dezbatere "serioasă" în Parlament pe Legile educaţiei şi că a făcut către partenerii de guvernare un apel la calm şi responsabilitate. " Am dorit să-l întâlnesc pe primul-ministru şi-am făcut un apel la raţiune, la responsabilitate şi la evitarea escaladării unei crize politice care ar putea conduce la o criză politică severă, cu efecte dezastruoase asupra stării economice şi sociale a României. Asta ar mai lipsi acum, în plină criză economică să avem şi o criză politică."
"Sunt convins că intenţia primului-ministru nu este de a escalada situaţia politică actuală către o ruptură a coaliţiei şi o cădere a Guvernului, ci mai degrabă către găsirea unor texte de proiecte de legi care să fie utile societăţii în acest moment ", a declarat liderul PSD, după întâlnirea cu şeful Executivului.
Mircea Geoană a susţinut că, din punctul său de vedere, este nevoie în continuare de o dezbatere în Parlament pe Legile educaţiei. " De aceea, eu consider în continuare că va fi nevoie de un răgaz suficient în Parlament pentru o dezbatere serioasă, cu formulare de amendamente pe care Guvernul să le accepte dacă sunt raţionale şi dacă sunt profesionale şi am simţit nevoia ca într-o perioadă în care şi speculaţiile de presă, poate şi zvonurile, şi sursele indicau o creştere a temperaturii politice până la nibvelul de ruptură, apelul meu a fost la calm şi la responsabilitate, la raţiune şi la depăşirea tentaţiilor politicianiste", a mai susţinut preşedintele Senatului.
" Sunt convins că, cu raţiune şi cu calm, se pot găsi formule, astfel încât să putem să avem legi bune şi un climat politic stabil ", a conchis Mircea Geoană.
Liderul PSD Mircea Geoană a avut miercuri la sediul Guvernului, o discuţie de mai bine d