Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Podul de lemn este în pericol să se prăbusească

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Circulaţia autovehiculelor de mare tonaj pe un pod de lemn care face legătura între două străzi intens circulate, din Ploieşti, a fost restricţionată, însă mulţi şoferi nu respectă noile reguli, punându-si viaţa în pericol. Municipalitatea, prin Direcţia de Mobilitate şi Trafic Urban, a hotărât ca din această lună, podul de lemn care face legătura între străzile Depoului şi Marin Mehedinţean, în zona de sud a municipiului, să fie tranzitat numai de autovehiculele cu un tonaj sub 3,5 tone şi o înălţime sub 2,5 metri, viteza maximă admisă fiind de 5 km/h. Această decizie a fost luată după ce inginerii Inspectoratului Teritorial în Construcţii au constatat că podul este foarte foarte vechi şi că pune în pericol siguranţa şoferilor care îl tranzitează. Unii dintre conducătorii auto ai maşinilor de mare tonaj spun însă că sunt nevoiţi să încalce restricţiile, deoarece acestea îi obligă să ocolească kilometri întregi, prin Ploieşti, pentru a ajunge din zona de centru a municipiului în cartierul de sud. Ce mai spun aceştia şi ce măsuri suplimentare au fost luate în zonă pentru respectarea restricţiilor aflaţi mâine, citind cotidianul “Adevărul de Seară” , ediţia de Ploieşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 30 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 29 minute
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 12 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut!

Ziua News acum 52 minute
Doar 48% dintre cetățenii cu drept de vot au creditat struțo-cămila. Acesta este votul politic. Ce se va adăuga la redistribuire nu legitimează această alianță. Voi face în cele ce urmează o comparație cu rezultatul alegerilor anterioare. Din 2019.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 50 minute
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Radu Mihaiu susţine că sacii cu voturi dintr-o secţie din Sectorul 2 sunt tăiaţi

Mediafax acum 3 ore
Este în continuare scandal la sectoarele 1 şi 2 la patru zile după alegeri. Radu Mihaiu, primar în funcţie la Sectorul 2 al Bucureştiului, din partea USR, susţine că sacii cu voturi de la secţia 352 au fost tăiaţi şi lipsesc voturi.

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum 2 ore
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°