Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Revista presei locale

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Citiţi cele mai importante titluri din presa locală de miercuri, 2 septembrie

Pietreanca Ilinca Stoica dă peste câştigătoarea Wimblendonului

Pietreanca Ilinca Stoica a acces deja în al treilea tur al turneului ITF de gradul I, la Openul canadian. După succesul în faţa localnicei Kristina Sanjevic şi victoria în faţa sârboaicei Tamara Curovic, reprezentanta noastră urma să o întâlnească pe thailandeza Noppawan Lertcheewakarn, principala favorită la câştigarea turneului din Canada şi ocupantă a locului 2 mondial ITF. În plus, Noppawan Lertcheewakarn este recent câştigătoarea ediţiei 2009 a Grand-Slamului de la Wimbledon. Sursa:Realitatea Media

Blocaj total în justiţie

Urmând exemplul colegilor judecători, grefierii, arhivarii şi aprozii din Neamţ vor boicota şedinţele de judecată şi vor întrerupe de astăzi activitatea în compartimentele de arhivă şi registratură. La Biroul Apostile se vor primi cereri, urmând ca magistraţii să le analizeze şi să decidă asupra termenului de eliberare. Accesul avocaţilor în arhive se va face doar pentru studierea dosarelor care au ca obiect cauzele penale privind arestările preventive şi cele în materie civilă privind plasamentul minorilor. De asemenea, grefierii au decis să nu mai desfăşoare nici o activitate peste orele de program. Sursa:Realitatea Media

Incendiu în blocul-turn

Focul a cuprins, luni seara, o garsonieră de la etajul 7 al blocului-turn Ozana. Fumul gros, emanat de incendiul izbucnit în garsoniera lui Toader S., a învăluit imediat toată casa scării plus garsonierele aflate la etajele 6, 7 şi 8 ale blocului. Doi copii minori aflaţi în imobil s-au intoxicat cu fum şi au fost duşi de urgenţă la spital unde au rămas sub îngrijire medicală. Din fericire, în incendiu nu s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti iar valoarea bunurilor materiale salvate de pompieri este de 9.000.000 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 26 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 33 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 37 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 47 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°