În 1967, echipa de fotbal a României a obţinut singura victorie (2-1) în deplasare din istoria meciurilor cu Franţa. Din acel „11“ a făcut parte şi Mircea Lucescu. O singură dată a câştigat România în Franţa. Acel succes a fost urmat de dezastrul de la Zürich (1-7), însă echipa de atunci avea să scrie istorie la Mondialul din Mexic, în 1970. Până în 1967, în ciuda prieteniei dintre România şi Franţa, echipele de fotbal ale celor două ţări se înfruntaseră o singură dată la nivel de prime reprezentative - în rugby, de pildă, disputele aveau loc an de an. Zdrobită (6-3) la Bucureşti, în 1932, de naţionala noastră animată pe atunci de Rudy Wetzer, Dobay sau Bodola, selecţionata „cocoşilor“ a evitat o altă partidă până la 22 martie 1967. Dată în care „tricolorii“ au obţinut al doilea succes, primul şi, totodată, ultimul pe pământ francez.

Nunweiller III şi Dobrin, remarcaţi

În corespondenţa transmisă atunci, pentru „Sportul ilustrat“, ziaristul francez Francis Le Goulven („Miroir Sprint“) trăgea o concluzie interesantă: „Românii ne-au învins în stil italian“. După care oferea şi explicaţii: „Ei s-au bazat pe o apărare ermetică şi foarte decisă, în care a excelat «măturătorul» Nunweiller III.

În jocul de mijloc, datorită tehnicii rafinate şi a clarviziunii lui Dobrin, precum şi datorită marii capacităţi de efort a lui Ghergheli, românii au ştiut să temporizeze jocul ori de câte ori a fost cazul, izbutind să ţină mingea cu un calm remarcabil. Atacurile, destul de sporadice, au scos în valoare calităţile lui Frăţilă“.

Aşadar, acea echipă era pragmatică, ştiind să profite de puţinele ocazii de gol de care beneficia. Interesant este că printre artizanii singurului succes în Franţa s-a numărat şi Mircea Lucescu, tatăl actualului selecţioner.

A urmat acel ciudat 1-7 din Elveţia

Paradoxal, ace