Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărbătoarea farfuriilor, în Piaţa Mare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Oale, ulcioare, farfurii de toate culorile şi mărimile, toate realizate de meşteri autentici, după modele păstrate din strămoşi, vor lua în stăpânire, weekendul acesta, Piaţa Mare a Sibiului. Sursa: Veronica D. Niculescu Târgul Olarilor, târg al ceramicii populare organizat anual şi ajuns la cea de-a 43-a ediţie, are loc în primul sfârşit de săptămână din luna septembrie.

„Este una dintre cele mai prestigioase manifestări, care îşi propune conservarea şi promovarea valorilor artei populare tradiţionale a olăritului”, spune muzeograful Olga Popa, de la Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA.

În plus, evenimentul este o bucurie pentru sibieni, care se dau în vânt după obiecte ceramice şi vin cu miile ca să viziteze târgul ce ocupă întreaga piaţă. Târg al Meşteşugarilor Romi, în Piaţa Mică Deschis iubitorilor de artă populară tradiţională încă de la primele ore ale dimineţii, intrarea fiind liberă, Târgul Olarilor reuneşte în acest an meşteri autentici din centrele cele mai vestite ale ţării.

Organizatorii au invitat la Sibiu reprezentanţi ai celor mai renumite centre de olărit din România: Horezu şi Vlădeşti (Vâlcea), Oboga şi Vădastra (Olt), Baia Mare (Maramureş), Rădăuţi şi Marginea (Suceava), Obârşa (Hunedoara), Corund (Harghita) şi Sfântu Gheorghe (Covasna).

„Aceştia sunt olari care păstrează intact meşteşugul adevărat, aşa cum l-au primit, o dată cu învârtitul roţii, de la strămoşii lor”, spune Olga Popa. Olarii vor face şi demonstraţii practice. În paralel cu Târgul Olarilor, în aceeaşi perioadă se va desfăşura şi Târgul Meşteşugarilor Romi, organizat tot de Muzeul Astra şi ajuns la a şasea ediţie. Romii îşi vor prezenta produsele în Piaţa Mică: produse din lemn pentru uz gospodăresc sau din cositor, argint ori aramă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 2 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum o ora
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum o ora
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin şase persoane au fost rănite, un suspect este în custodia poliţiei

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şase persoane au fost spitalizate joi, dintre care una în stare critică, după un incident armat care a avut loc la Universitatea de Stat din Florida, iar un suspect a fost reţinut, relatează Reuters. Focuri de armă au fost raportate la prâ

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 6 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 4 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 2 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Lasconi, întrebată cu cine ar vota dacă în turul 2 ar ajunge George Simion şi Nicuşor Dan: E misiune imposibilă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, cataloghează drept ”misiune imposibilă” situaţia în care ar avea de ales între George Simion şi Nicuşor Dan în finala prezidenţială din acest an. Ea l-a criticat din nou pe candidatul independent care a primit susţin

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/25°
vin.

8°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

15°
joi

10°/24°
vin.

11°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

9°/19°
vin.

7°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/27°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°