După aproape două luni de funcţionare, programul Prima casă a „produs” 1200 de dosare de credit aprobate, cu o medie de 42.000 de euro pe fiecare dosar.Potrivit datelor Fondului Naţional de Garantare, până la data de 31 august fuseseră depuse 1700 de solicitări de garantare din care 500 (încă) nu sunt aprobate. Ritmul de aprobare a dosarelor este încă mic faţă de solicitări şi faţă de suma de un miliard de euro alocată acestui program. În urmă cu două săptă
După aproape două luni de funcţionare, programul Prima casă a „produs” 1200 de dosare de credit aprobate, cu o medie de 42.000 de euro pe fiecare dosar.
Potrivit datelor Fondului Naţional de Garantare, până la data de 31 august fuseseră depuse 1700 de solicitări de garantare din care 500 (încă) nu sunt aprobate.
Ritmul de aprobare a dosarelor este încă mic faţă de solicitări şi faţă de suma de un miliard de euro alocată acestui program.
În urmă cu două săptămâni, respectiv pe 17 august, fuseseră aprobate 523 de dosare. în momentul de faţă, adică după 10 zile lucrătoare, sunt aprobate 1200 de dosare, adică o diferenţă de 700 de dosare. Rezultă o medie de 70 de dosare pe zi. FNGCIMM susţine că primeşte cam 150 de solicitări de garantare, zilnic, astfel încât gradul de "neaprobare" (Oficilali ai Fondului de Garantare au declarat pentru capital.ro că dosarele nu sunt respinse, ci retrimise pentru completare) este destul de mare. În orice caz, mai mare decât se recunoaşte oficial.
Trei milioane pe zi, un miliard în doi ani
La o medie zilnică de 70 de soare aprobate şi o medie a creditelor de 42.000 de euro/dosar rezultă aproximativ trei milioane de euro pe zi, respectiv vreo 60-65 milioane pe lună (zile lucrătoare). În acestr context, vor trece aproape doi ani până va fi epuizată suma de un miliard de euro alocată acestui program.
„Valoarea totală a so