Din 1998, când a început demersurile pentru construcţia bisericii din curtea spitalului, părintele Ioan Drăgoi şi-a legat destinul de bolnavi, oropsiţi şi muribunzi. Vede mai multă suferinţă decât orice alt om. Şi nu-i vorba numai de suferinţa trupească, ci în special de cea sufletească. Părintele Ioan Drăgoi este de aproape un deceniu preotul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi cea mai mare parte a muncii sale nu se desfăşoară în biserică, ci în saloane, printre paturile bolnavilor. „E foarte greu să slujesc aici, preoţii cu care vorbesc spun că o zi n-ar sta. Văd bolnavi în fiecare zi, unul a murit chiar sub epitrafir, în timp ce-i citeam rugăciunea pentru dezlegarea păcatelor. La mine, munca este în spital, mai puţin în biserică. Spovedesc, împărtăşesc, intră oamenii în operaţii grele, alţii sunt pe moarte. În biserică fac slujbele obişnuite sau botezuri, sunt copii născuţi prematur care trebuie încreştinaţi sau copii abandonaţi de mame în spital. Mai sunt şi cazurile excepţionale de înmormântări, sinucigaşii sau boschetarii“ , explică părintele Drăgoi.
Zi de zi vede oameni murind
La spital are de-a face cu tot felul de oameni, credincioşi ori atei, cerşetori ori generali, criminali şi violatori. În faţa morţii se comportă diferit, dar, în definitiv, toţi sunt oameni şi cei mai mulţi se căiesc pentru păcatele lor. „Dacă nu crezi în nimic, eşti un om pierdut. Ateii nu mă cheamă, dar am avut odată un caz. A venit la mine o doamnă să-i spovedesc soţul care este pe moarte. Când m-am dus în salon, a refuzat şi mi-a întors spatele. M-am interesat apoi de el la o asistentă şi mi-a spus că a murit după trei zile de chinuri groaznice. Asta pentru că a murit încărcat cu probleme de ambiţii, moşteniri, mândrii, certuri. Am văzut mulţi oameni murind, bunica mea a oftat de trei ori şi şi-a dat sufletul. A murit împăcată“ , povesteşte părin
