Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul olandez critică România pentru progresele prea mici din Justiţie

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

România şi Bulgaria n-au făcut eforturi destul de mari pentru a combate corupţia şi crima organizată şi administrează încă deficitar fondurile UE, consideră Ministerul olandez al Afacerilor Externe într-un răspun la raportul Comisiei Europene din 22 iulie. Guvernul olandez va continua să facă presiuni la nivel european pentru ameliorarea situaţiei în ambele ţări. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor exista consecinţe asupra transferului de fonduri UE către cele două ţări şi asupra aderării lor la spaţiul Schengen , avertizează raportul Ministerului Afacerilor Externe, datat 28 august şi trimis către Camera Reprezentanţilor de la Haga.

Documentul intervine în condiţiile în care ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, începe miercuri o vizită de lucru de două zile la Haga, în cursul căreia va prezenta progresele făcute de România în domeniul justiţiei.

Principalele întrevederi din cadrul vizitei vor fi cele cu Maxime Verhagen, ministrul afacerilor externe olandez, Frans Timmermans, ministrul pentru afaceri europene, precum şi Knut Vollebaeck, înaltul comisar pentru minorităţi naţionale al OSCE. 

Olanda este recunoscută ca fiind una dintre cele mai critice ţări membre UE în privinţa stadiului reformei justiţiei şi luptei anticorupţie din România şi Bulgaria.

Riscurile României pentru lipsa de rezultate în domeniul Justiţiei

 La începutul acestui an, Haga a avertizat că România şi Bulgaria riscă să se confrunte cu măsuri suplimentare din partea UE, dacă până în vară nu prezintă rezultate concrete în domeniul Justiţiei. În plus, Olanda a fost una dintre ţările care au cerut ca Mecanismul de cooperare şi verificare aplicat României şi Bulgariei să rămână în vigoare. Mai mult, Olanda a susţinut recent ca România să fie sancţionată şi financiar, prin suspendarea fondurilor europene, dacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum o ora
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum o ora
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum o ora
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM, aviz negativ pentru proiectul legat de pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor. Motivele de nemulțumire ale magistraților

HotNews acum o ora
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marţi, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor privind modificarea pensiilor magistraţilor, informează Agerpres. Proiectul cu privire la pensiile magistraţil

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 47 minute
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum o ora
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Autostrada Craiova-Filiași: au fost depuse cinci oferte pentru lotul 3

Adevarul acum 22 minute
Antreprenori din România, Italia, Turcia și Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizând că pentru lotul 3 al Autostrăzii Crai

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum 7 ore
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

Știri România A fost deschis dosar penal după ce polițistul Marian Godină a fost amenințat cu bătaia

Ziua Constanta acum 2 ore
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. „La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești

Pacient greu deplasabil, târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, pe motiv că nu mergea liftul. Control al DSP

HotNews acum 2 ore
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control, în condiţiile în care liftul imobilului nu funcţiona, relatează

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°