Aproape 10 ani despart filmul din 1952 al lui Fritz Lang „Rancho Notorious“ de cel al lui Stanley Kramer din 1961, „Procesul de la Nürnberg“. Primul este un western virând spre dramă, cel de-al doilea o dramă virând spre reconstituire istorică. Marlene Dietrich joacă în amândouă, dar rolurile sunt cum nu se poate mai diferite: o femeie infamă cu pistolul în mână şi trecut sulfuros la Lang, respectiv o văduvă de militar antinazist rămasă să apere onoarea Germaniei la Kramer.
Dietrich nu era la prima întâlnire cu westernul, dar nu mai jucase în vreun film de Lang. Maestrul expresionismului („Metropolis“, „M“, „Furie“) era un expat şi un germanofon, ca şi Marlene, dar drumurile lor profesionale nu se încrucişaseră până atunci – nici în Germania, nici la Hollywood.
Rolul Altar Keane, jucat de Dietrich în „Rancho Notorious“, e un fel de rezumat al lungului şir de femei fatale interpretate până atunci (mai ales în filmele Pygmalionului ei, Josef von Sternberg) şi al celor câteva „rele-fără-scuze“ din ultima vreme („A Foreign Affair“ de Billy Wilder şi „Stage Fright“ de Hitchcock).
Performanţa marelui Lang este de a fi dat westernului o adâncime psihologică pe care formula o atingea doar cu degetul (pe trăgaci): personajele sale (Altar, dar şi Vern/Arthur Kennedy şi Frenchy/Mel Ferrer) sunt oameni în carne şi oase, care refac o poveste aproape arhetipală de Ură şi Răzbunare în locul, pitoresc şi paradoxal-numit, „Chuck-a-Luck“.
Rolul doamnei Bertholt din „Procesul de la Nürnberg“ a fost penultimul în cariera lui Dietrich – dacă are vreun rost să considerăm „rol“ apariţia ei meteorică, la 77 de ani, în „Just a Gigolo“ în regia actorului David Hemmings şi alături de David Bowie.
Drama lui Kramer – regizor specializat în „solemn entertainment“ - este criminal de lungă (186 minute!!) şi rezistă mai mult prin
