România are o capacitate instituţională sub cea a multor ţări din Europa Centrală şi de Est, având calificative similare celor din Surinam sau Brazilia, însă instituţiile statului îşi pot îmbunătăţi activitatea datorită aderării la UE şi sprijinului financiar aferent, consideră Moody's.
Într-un raport publicat ieri, agenţia de rating acordă instituţiilor româneşti un calificativ mediu, datorită aderării ţării la Uniunea Europeană.
Moody's a luat în calcul, în stabilirea calificativului pentru instituţii, indicatori stabiliţi de Banca Mondială, respectiv „eficienţa guvernamentală“ şi „statul de drept“, cărora le-a adăugat parametri proprii. România a obţinut un calificativ de 31 din 100 la indicatorul „eficienţă guvernamentală“ şi 43 din 100 în ce priveşte „domnia legii“, ceea ce denotă că instituţiile au un nivel scăzut faţă de stadiul de dezvoltare economică al ţării, precizează agenţia.
„Ţări care au obţinut calificative similare din partea Băncii Mondiale sunt Surinam, Maroc, Columbia şi Brazilia. Multe alte ţări din Europa Centrală şi de Est au calificative mult mai bune, precum Polonia (în jur de 55 la ambii indicatori), Slovacia (circa 60) sau Turcia (47)“, se spune în raportul Moody's.
„De fapt, doar câteva ţări din Balcanii de Vest (Albania şi Bosnia-Herţegovina) şi din Comunitatea Statelor Independente (CSI) au calificative mai slabe privind instituţiile“, mai arată raportul. România are o capacitate instituţională sub cea a multor ţări din Europa Centrală şi de Est, având calificative similare celor din Surinam sau Brazilia, însă instituţiile statului îşi pot îmbunătăţi activitatea datorită aderării la UE şi sprijinului financiar aferent, consideră Moody's.
Într-un raport publicat ieri, agenţia de rating acordă instituţiilor româneşti un calificativ mediu, datorită aderării ţării la Uniunea Europeană.
Moody's a luat în calcul,