Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plan pilot pentru acordarea dreptului de azil în Uniunea Europeană

Publicat in rfi, joi 3 septembrie 2009 ·

Refugiaţii ajunşi pe teritoritoriul Uniunii Europene vor fi redistribuiţi în toate cele 27 de state membre. Este propunerea comisarului european pe Justiţie, Jacques Barrot, care a prezentat un plan pentru acordarea dreptului de azil la nivelul întregii Uniuni.

Nu vor fi stabilite cote naţionale, nu încă, Bruxelles-ul făcând apel la solidaritatea statelor membre. În acest fel, explică Barrot, ţările aflate la “Porţile Europei”, Italia şi Malta, nu vor mai avea sentimentul de a fi lăsate singure.

Pentru început, Comisia Europeana are intenţia de a redistribui cei 10 000 de creştini irakieni, refugiaţi în Iordania şi în Siria, şi care aşteaptă răspunsul Uniunii Europene la cererea colectivă de azil.

Planul aprobat de Comisia Europeană permite respingerea clandestinilor dar aceasta trebuie să acorde prioritate salvării vieţilor. În plus, în ambarcaţiunile cu clandestini se pot afla persoane ce pot solicita statutul de refugiat.

Iată de ce Comisia Europeană a solicitat Italiei date despre cum aplică dreptul de acordare a azilului celor ajunşi în apele teritoriale. Nici un răspuns…deşi cererea Comisiei Europene a fost trimisă acum două luni. Guvernul de la Roma acuză în schimb Comisia Europeană de a se folosi de propunerile Italiei în materie de control a imigraţiei pentru a alimenta polemicile.

Comisarul european Jacques Barrot a anunţat că se va deplasa în cel mai scurt timp în Libia şi în Turcia, ţări a caror colaborare este esenţială în punerea în aplicare a planului Uniunii.

Barrot speră să obţină acordul autorităţilor de la Tripoli şi de la Ankara pentru a înfiinţa centre de primire a imigranţilor gestionate de Uniunea Europeană unde să se analizeze în parte cererile de azil. Stefan Popescu

Refugiaţii ajunşi pe teritoritoriul Uniunii Europene vor fi redistribuiţi în toate cele 27 de state membre. Este propunerea comisarului eu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 11 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°