Primarul Iuliu Ilyes, a făcut ieri dimineaţă, la ora 6.00, un control inopinat în Piaţa Mare în scopul depistării speculanţilor care dau de furcă producătorilor, scrie Gazeta de Nord-Vest, în timp ce ajutoarele Uniunii Europene soseau în judeţ,, după cum titrează Informaţia Zilei, o casă a fost incendiată la Odoreu, scrie portalsm.ro. Speculă fără speculanţi
Primarul Ilyes a fost însoţit de consilierii municipali Eugenia Ardelean, Sorin Ghilea, Rodica Popdan şi Turos Lorand, iar deplasarea avut loc după ce în ultima şedinţă a Consiliului Local din 27 august directorul Direcţiei Agricole, într-un dialog contradictoriu cu primarul Iuliu Ilyes, sezonat cu ridicări de ton, a semnalat faptul că în pieţele din municipiu există foarte multe nereguli. Asta după ce primarul Iuliu Ilyes declarase cu o zi înainte în cadrul unei conferinţe de presă că în pieţe nu exista speculanţi. După controlul efectuat ieri, primarul Iuliu Ilyes şi-a menţinut afirmaţia şi a declarat că de data aceasta şi consilierii s-au convins că în Piaţa nr.1 nu există speculanţi. Potrivit acestuia, problema cea mai mare de care s-au plâns producătorii este determinată de spaţiul insuficient existent în piaţă. Iuliu Ilyes a precizat că producătorii au afirmat că, deşi au marfă foarte multă, nu reuşesc s-o vândă din cauza lipsei de spaţiu.
“Fiecare este liber să se aprovizioneze de unde doreşte!”
Pe lângă spaţiul insuficient, producătorii cu care au
stat de vorbă primarul şi consilierii s-au plâns de faptul că în piaţă este expusă la vânzare şi marfă din Ungaria, care le-ar face oarecum concurenţă. Edilul şef este de părere că nemulţumirea oamenilor este nejustificată, deoarece fiecare este liber să se aprovizioneze de unde doreşte, şi că, între cei ale căror documente au fost verificate, au fost găsite şi persoane care deţineau certificate de producător din Ungaria. Contr