Pare ciudat astazi ca imediat dupa 1989 perspectiva unirii cu Moldova starnea o bucurie euforica. La urma urmei, exemplul reunificarii celor doua Germanii aratase ca lucrul era perfect posibil si ca asta n-ar fi pus cu nimic in pericol sansele Romaniei de a adera la Uniunea Europeana. Astazi insa, dupa doua decenii de ciorovaieli cu clasa politica de la Chisinau, entuziasmul a disparut, iar nurii Moldovei se dovedesc a fi cam ofiliti. Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat, de altfel, zilele trecute ca unirea Romaniei cu Moldova nu este "un lucru dezirabil". In afara de cateva comentarii suparate pe internet, declaratiile lui nu au starnit decat nepasare, intr-atat eterna tema a relatiilor cu Moldova plictiseste astazi. Sentimentul general este ca "moldovenii nu ne vor".

In Romania, eforturile celor aproape un milion de moldoveni de a primi cetatenia romana sunt vazute ca o simpla dorinta de a capata un pasaport care sa le permita sa calatoreasca si sa munceasca in UE. Putini sunt romanii care ar crede intr-un eventual discurs patriotic al moldovenilor. Nu numai atat, dar am cunoscut moldoveni care au capatat cetatenia romana si care nu mai vor sa aiba nimic de-a face cu Moldova. Desi au dubla cetatenie, romana si moldoveneasca, nici unul dintre cei cu care am vorbit nu s-a ostenit sa voteze la recentele alegeri din Moldova, ba chiar mai rau, nici unul nu a sunat macar la Ambasada Moldovei din Bucuresti sa afle daca s-au organizat niste birouri de votare sau care este procedura de inscriere. In realitate, e ca si cum s-ar fi stabilit prin acord tacit ca originea moldoveneasca e un lucru oarecum rusinos o data ce te afli in Romania.

Elanul fratesc al anilor ’90 a disparut. Moldovenii ajunsi in Romania si care erau atunci priviti ca niste eroi ai neamului, de la Leonida Lari pana la Ilie Ilascu, s-au compromis cu extrema dreapt