Alexandra Tararache şi Raluca Hogyes, manechine cu CV, au fost alese pentru prezentarea Cerbului de Aur dintr-un şir de necunoscute, în urma unui casting organizat de TVR
Dacă în alţi ani, de pe scena Cerbului de Aur ne întâmpinau în fiecare seară zâmbind larg vedete precum Ricky Dandel, Andreea Marin, Horia Brenciu, Dan Teodorescu (etc), în acest an, organizatorii au schimbat trendul. Aşa că, în acest an, printre gazdele „Cerbului” se numără şi două „necunonscute” prin lumea show-biz-ului. Asta cu toate că CV-ul fetelor cuprinde şi ceva activităţi de manechin şi videoclipuri filmate la activ. Alexandra Tararache şi Raluca Hogyes sunt două tinere pe care TVR le-a recrutat în echipă în urma unui casting şi care sunt, practic, „pariul” lui Petre Năstase, regizorul artistic al Festivalului. „Raluca Hogyes şi Alexandra Tararache nu au mai urcat niciodată pe scenă. Fiecare dintre ele are o poveste extraordinară şi au muncit foarte mult pentru acest festival: minimum şase ore pe zi. Ele sunt pariul meu personal pentru acest festival şi nu sunt «pilele» nimănui”, a declarat, ieri, Petre Năstase. Fetele au fost alese în urma unui casting organizat de TVR, deoarece Petre Năstase a dorit să „împrospăteze” imaginea Cerbului în acest an.
A vrut să renunţe
chiar înainte de anunţarea oficială
Totuşi, chiar dacă au avut şansa extraordinară de a fi prezentatoare la Cerb, se pare că Alexandrei I s-a făcut frică… „Doar cu câteva ore înainte să anunţăm care vor fi prezentatorii în acest an, Alexandra Tararache ne-a spus că ea renunţă, că nu mai vrea, că nu poate face asta etc. A fost nevoie de trei oameni să o convingem să intre pe scenă. Practic, ne-ar fi dat totul peste cap chiar în ultimul moment – trebuia să căutăm altă prezentatoare, urmau alte repetiţii etc”, a mai spus Petre Năstase, care a adăugat că „sunt convins că se vor descurca foarte bine